6.2 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriColocviu internaţional la Craiova

Colocviu internaţional la Craiova

Facultatea de Litere a Universităţii din Craiova (Catedra de limba şi literatura franceză) şi Uniunea Latină organizează, în perioada 28-29 mai 2009, la Craiova, Colocviul Internaţional „Teoria, practica şi didactica traducerii specializate“. Limbile oficiale ale colocviului sunt franceza şi româna. Evenimentul are ca scop stimularea dialogului dintre studenţi, profesori şi traducători în vederea unei mai bune inserţii pe piaţa muncii. Colocviul va cuprinde trei secţiuni şi mai multe spaţii de dezbateri – două mese rotunde şi două ateliere -, în cursul cărora profesioniştii din domeniul traducerii (cadre didactice care formează traducători, cercetători, specialişti etc.) vor avea posibilitatea să comunice şi să facă schimb de opinii şi experienţă în domeniul teoriei şi al practicii traducerii specializate.
Comunicările vor aborda următoarele teme: teorii ale traducerii specializate, tipologia textelor specializate şi strategii de traducere specializate, didactica traducerii specializate, formarea traducătorilor. În plus, se vor pune în discuţie statutul traducătorului specializat, raportul cerere-ofertă pe piaţa muncii.
La acest colocviu internaţional pot participa toate persoanele interesate de traducerea specializată: traducători, profesori, cercetători, studenţi.
Craiovenii interesaţi de informaţii suplimentare pot accesa: [email protected] – http://dtil.unilat.org/colocviu_craiova_2009/index.htm.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS