Deosebit de importantă pentru managerul departamentului de resurse umane, ca şi pentru ceilalţi manageri, este selecţia personalului. Un om bine ales pentru un job este problema numărul unu în orice firmă din România, şi nu numai. Angajăm un individ frustrat sau complexat? Răspunsul este nuanţat.
Fără nici o îndoială, toţi indivizii care trăiesc într-o societate sunt într-o măsură mai mare sau mai mică frustraţi şi complexaţi. De aceea, ne întrebăm în ce măsură complexul de care suferă un individ îl împiedică pe acesta să îşi desfăşoare activitatea, să fie creativ, adică aducător de valoare şi noutate, în ce măsură devine un factor perturbator al activităţii personale şi al activităţii celorlalţi.
Pentru a afla, vă înfăţişăm frustrările şi complexele frecvente de care poate suferi un individ, aşa cum sunt ele prezentate de Mihaela Roco în lucrarea „Creativitate şi inteligenţă emoţională“.
Tipuri de frustrări
Fuga (retragerea)
Persoana care nu este în stare să facă faţă frustrării încearcă să o evite, să scape de ea, temporar sau definitiv, prin dispariţia din calea ei. Forme mai blânde ale fugii sunt: demisia, părăsirea localităţii, visul, neparticiparea, glume care să ducă la devierea de la subiect, alcoolul, somniferele, drogurile. Forma cea mai gravă a fugii este sinuciderea.
Agresivitatea
De obicei, este atacată persoana sau instituţia care în viziunea celui frustrat se află la originea situaţiei lui. Ca forme mai uşoare sunt cunoscute: calomnia, ironia, bătaia de joc, pamfletele anonime prin care se încearcă reducerea la tăcere a celuilalt.
Transferul
Dacă nu se poate acţiona direct asupra persoanei sau a grupului considerate vinovate de frustrare, agresivitatea celui frustrat trece asupra altor persoane, grupuri sau obiecte.
Compensarea
Este un fel de consolare prin substitute, care pot fi oameni sau lucruri. Printre formele de manifestare se numără tandreţea faţă de animalele domestice sau colecţiile de obiecte. Chiar şi fumatul este socotit de unii psihologi ca un comportament compensator pentru frustrare. Compensarea este un fel de supapă care ajută la depăşirea constrângerilor sociale, profesionale, familiale.
Resemnarea
Se referă la comportamentul de supunere, renunţare, apatie, pasivitate, chiar fatalism.
Autoarea volumului subliniază că, în general, persoanele fără structuri psihice puternice, cu o energie redusă, au tendinţa de a avea astfel de comportamente, care le duc spre dependenţă şi anonimat. Aceasta ne oferă şi o soluţie: „integrarea frustrărilor“, adică aptitudinea de a-ţi asuma frustrările considerate majore şi imposibil de depăşit. Capacitatea de integrare a frustrărilor constituie un factor de manifestare plenară a personalităţii, favorabil creativităţii. Noi adăugăm că depăşirea frustrărilor ar putea fi o consecinţă a intrării în funcţiune a creativităţii.
Mihaela Roco aduce apoi în discuţie una dintre dramele organizaţionale de care sunt atinşi în special managerii, şi anume atitudinile individualiste. Acestea sunt extrem de importante în activitatea de training întreprinsă de organizaţie sau de specialişti din afară. Problemele personalităţii trebuie să fie bine cunoscute atât de către specialistul în resurse umane, cât şi de manageri, dar şi de angajaţi, pentru a se putea interveni şi asana, pe cât posibil, comportamentele distructive de la nivel individual, dar cu un impact extraordinar la nivel organizaţional şi social. Putem vorbi de câteva tipuri de complexe, care nu mai au nevoie de nici un comentariu, având o titulatură sugestivă: comportamentul egocentric, necunoaşterea propriei persoane, sentimentele de incompetenţă sau ineficienţă, lipsa de obiectivitate şi realism, pasivitatea excesivă.
Fie că este vorba de complexe „învechite“, fie de unele moderne, puse în evidenţă mai ales în primele decenii ale secolului XX, explică o mare parte din comportamentele organizaţionale şi sociale ale oamenilor.
„Eul“+principii şi reguli
Câteva principii şi reguli utile pentru Eu (eu = imagine a sinelui, terminologie constituită de către Freud). Eul normal se construieşte prin depăşirea dificultăţilor, nu fugind de ele sau negându-le în mod defensiv, automat şi orb.
Principiul autenticităţii
Individul este sfătuit să fie el însuşi, utilizând pentru aceasta unul sau mai multe dintre sfaturile următoare:
– Acceptă-te aşa cum eşti, nu îţi consacra o parte din Eu pentru a lupta împotriva celeilalte jumătăţi.
– Fii spontan, adică spune ceea ce simţi, ceea ce gândeşti să arăţi prin mimică, prin gesturi, prin expresii; fii furios dacă eşti furios, arată-te fericit dacă eşti fericit, refuză dacă ai chef să refuzi, acceptă dacă ai chef să accepţi etc.
– Destinde-te, uită presiunea situaţiilor închipuite sau reale, deschide o breşă în zidul de apărare al contracarărilor defensive, regăseşte-ţi râsul, umorul, bucuria.
– Afirmă-te, învaţă să spui „eu“, să îţi exprimi ideile chiar dacă ţi se par neînsemnate.
– Creează ceva care să te reprezinte.
– Acceptă incertitudinea, nu te speria de noutate, nici de necunoscut, nici de risc, încearcă să îndrăzneşti, să înfrunţi, să te lansezi.
– Fii realist, priveşte lucrurile şi oamenii aşa cum sunt, nu idealiza ceea ce este sordid, nici nu considera sordid ceea ce este normal.
Principiul atacului distorsiunilor conceptuale
Subiectul trebuie să îşi analizeze diferitele anomalii ale universului personal şi comportamentul. Prin acest principiu i se poate explica felul în care poate corecta aceste anomalii.
– Deprecierea riscurilor.
Să îi arăţi că pericolul de care se teme a fost real în trecut, dar considerarea lui ca atare în prezent este imaginară, nu reală.
– Reabilitarea dorinţelor refulate. Să îi explici că dorinţele pe care le-a evitat sau de care a fugit pentru că le considera anormale erau marcate de eul de atunci şi că aceste dorinţe nu sunt mai puţin normale decât altele.
– Înlăturarea mecanismelor de apărare perimate. Situaţiile actuale nu mai justifică unele mecanisme defensive. Individul trebuie determinat să îşi regăsească originalitatea prezentului.
Aceste sfaturi sunt însă eficiente doar pentru persoanele normale, care trec de un proces de selecţie destul de riguros, care implică şi teste de personalitate, nu şi pentru cele cu nevroze şi psihopatii, care au nevoie de psihoterapeuţi autentici.
Cel de-al treilea principiu de bază este cel al restabilirii în limitele posibilului a puterii voinţei
Efectul comun al celor mai multe complexe ale oamenilor îl reprezintă diminuarea forţei voinţei, sentimentul că simptomele prin care se manifestă complexele sunt mai puternice decât subiectul, iar el este neputincios în faţa lor, că vrea să fie altfel, dar nu poate. Toate complexele, în formele primare (noncompensate), sunt benefice pentru creativitate deoarece stimulează individul să obţină performanţe mai bune, să fie mai competitiv. Este foarte important pentru evoluţia normală a eului ca persoana să depăşească greutăţile în mod specific, conştient, şi nu prin mecanisme de apărare şi compensare. Managerii sau reprezentanţii serviciilor de personal din firme trebuie să ţină seama de toate aceste realităţi, pentru ca mecanismele psihologice care ghidează individul să se constituie în intermediari ai activităţilor sociale.
