-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024

Doamnele de lângă noi


Deoarece ne aflăm în luna mărţişorului, am hotărât să dedicăm această pagină femeilor de succes din Craiova şi din judeţul Dolj. Cât de greu este să ai o carieră, ce sa-crificii presupune acest lucru, dar şi calităţile necesare pentru a reuşi, vom încerca să aflăm alături de câteva femei realizate profesional, care şi-au păstrat frumuseţea şi feminitatea.

 

 

Într-o lume dominată de bărbaţi, cum e cea a afacerilor, vocea femeilor se face foarte greu auzită, însă nu poate fi înăbuşită. În România, primele poveşti de succes care au în spate munca unor femei au început să iasă la lumină încă de la sfârşitul anilor ’90. Exemple de femei care au realizat ceva pe plan profesional în judeţul Dolj sunt foarte multe, în toate domeniile de activitate. Să luăm doar câteva exemple de doamne de carieră.

Leni Pinţea Homeag este una dintre cele mai apreciate actriţe ale Teatrului Naţional din Craiova, dar şi un nume mare al teatrului românesc, pe care l-a reprezentat atât în ţară, cât şi în străinătate. A lucrat mult timp alături de regizorul Silviu Purcărete şi a atras adeseori atenţia unor instituţii teatrale de prestigiu din Anglia şi America. Mirela Cioabă este altă actriţă a Teatrului Naţional „Marin Sorescu" din Craiova, cunoscută pentru rolurile Dora din „Paznicul de la depozitul de nisip" de D.R. Popescu, Tamora din „Titus Andronicus" de W. Shakespeare, Ifigenia din „Ifigenia în Taurida" de Goethe, Văduva Quin din „Năzdrăvanul Occidentului" de Singe, Casandra din „Orestia" lui Eschil, la care se adaugă şi cele din filmele „A fost sau n-a fost" şi „Moartea domnului Lăzărescu".

Femeile din medicină, învăţământ, administraţie

Liana Gheorghe este conferenţiar universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" din Bucureşti, Catedra de Gastroenterologie, doctor în medicină, medic primar, şef Secţia a III-a Gastroenterologie (Hepatologie) a Institutului Clinic Fundeni. Maria Moţa, una dintre cele mai apreciate doamne ale medicinei craiovene, şefa Clinicii de diabet, nutriţie şi boli metabolice a Spitalului de Urgenţă din Craiova, profesor al Universităţii de Medicină şi Farmacie şi membru în numeroase asociaţii şi societăţi ştiinţifice. Este cea care a demarat tratamentul prin pompa de insulină, o terapie intensivă modernă care creşte calitatea vieţii şi speranţa de viaţă a pacienţilor. Să amintim, de asemenea, că la conducerea Spitalului de Urgenţă Craiova se află tot o femeie, Cristina Mariana Calangiu, care înainte de toate este mamă a trei copii. La Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul aceluiaşi spital judeţean este şef tot o femeie, doctoriţa Luciana Rotaru. Şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj are în fruntea sa o reprezentantă a sexului frumos, pe Diana Buşoi, inspector general. Primăria Craiova se poate lăuda, de asemenea, cu un secretar al municipiului cu vechime, în persoana Nicoletei Miulescu. Şi Casa Judeţeană de Pensii are la conducere o doamnă, pe Ileana Ciutan, iar Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia o are la cârmă pe Marinela Bogheanu. Animalele fără adăpost sau cele pe care stăpânii le chinuiesc sunt protejate tot de o femeie. Aurelia Loacă este vicepreşedinta Federaţiei Române pentru Protecţia şi Controlul Animalelor.

Şefa Poliţiei din Calafat

Maria Păun ocupă de peste patru ani funcţia de şef al Poliţiei Municipiului Calafat. Are o căsnicie frumoasă, fiind de 17 ani alături de Nicolae, cu care are doi copii. Băiatul cel mare este în lotul de baschet, iar fetiţa, elevă în clasa a V-a, visează de pe acum să devină judecător. S-a născut pe 23 iulie 1965 în Băileşti, Dolj. A urmat cursurile Liceului Industrial din localitate, după care a lucrat în producţie la Întreprinderea de Celule Electrice Prefabricate, timp de trei ani. Consideră că munca din anii adolescenţei maturizează foarte mult o persoană.

„Am urmat Academia de Poliţie din Bucureşti. A fost o adevărată provocare pentru mine în acele vremuri, în instituţia respectivă fiind admise foarte puţine fete. Îmi amintesc că fratele meu cel mare mi-a spus că, dacă visez noaptea avioane, ziua vreau să şi zbor… Am muncit mult, am învăţat pe măsură, iar în 1987 am reuşit să intru la Academia de Poliţie. Sunt sigură că în viaţă, dacă îţi doreşti ceva cu orice preţ, prin multă muncă îţi poţi înfăptui visul", a spus Maria Păun. A absolvit facultatea pe profilul Cercetări Penale, fiind repartizată la Calafat, la Biroul de Cercetări Penale. De patru ani ocupă funcţia cea mai importantă din Poliţia Calafat. În ţară, o singură femeie mai ocupă postul de adjunct al poliţiei unui oraş. Maria Păun are în subordine aproximativ 110 oameni, majoritatea bărbaţi, fiind acceptată în colectivitate cu mare uşurinţă ca şef, însă cu condiţia de a respecta „acele reguli nescrise ale bărbaţilor", impunând discreţie şi seriozitate. Nu s-a mulţumit doar cu studiile pe care le avea trecute în portofoliu, a urmat şi un master, iar pe 1 martie a susţinut lucrarea de disertaţie în Ştiinţe Penale la Universitatea „Spiru Haret", Facultatea de Drept. „Motoul femeilor din poliţie este unul pe care îl recomand tuturor doamnelor: «Zoiţico, fii bărbată!»".

Neguţa Ruşinaru, director adjunct la Banca Transilvania

La numai 33 de ani, împliniţi chiar marţi, 3 martie, Neguţa Ruşinaru este director adjunct de retail la Banca Transilvania – filiala Craiova. Îi este foarte greu să ofere o reţetă pentru succesul în carieră, însă este convinsă că doar prin multă muncă şi seriozitate îţi poţi realiza toate planurile.

„În viaţă trebuie să încerci să faci lucrurile cât mai bine. Nu-ţi dai seama pe deplin ce ai realizat în viaţă, decât atunci când te uiţi în spate, când îţi faci bilanţul… Ideal este ca dorinţa continuă de perfecţionare să fie prioritară oricărei doamne. Permanent trebuie să ai o competiţie cu tine, în activitatea curentă să te perfecţionezi cu noi şi noi cursuri", a spus Neguţa Ruşinaru.

A pornit, cum îi place să spună, „de la zero", de la munca la ghişeu, apoi a avansat la managementul în relaţiile cu clienţii, iar următorul pas a fost spre vânzarea „produselor pentru persoanele juridice". S-a perfecţionat în managementul financiar. Patru ani a ocupat funcţia de şef de agenţie, a învăţat să coordoneze o echipă, iar în prezent este printre cei mai tineri directori adjuncţi, coordonând o întreagă echipă. Este o femeie împlinită, cu o carieră de invidiat, şi mama unui copil care a împlinit nouă ani.

Crucea Roşie, condusă de o femeie

Maria Vintilă coordonează activitatea filialei doljene a Crucii Roşii de peste 18 ani. S-a implicat în acţiuni umanitare, a fost pe teren în situaţii de criză, la inundaţiile din toată ţara sau în perioade de caniculă, a sprijinit oamenii, persoanele discriminate sau suferinde. Nu i-a fost uşor, fie că a fost sâmbătă, duminică, zi de sărbătoare, ea a fost pe teren, încercând să ajute pentru a uşura suferinţa oamenilor.

„Aş minţi dacă aş spune că este uşor. Însă, satisfacţia este enormă atunci când, la sfârşitul zilei, poţi spune zâmbind «Am ajutat şi noi, cei de la Crucea Roşie…»", a spus Maria Vintilă. Printre cele mai recente proiecte ale Crucii Roşii se numără Campania de sprijinire a sinistraţilor (2006), Campania Naţională de Pregătire pentru Dezastre (2007) şi Campania „Uniţi împotriva cancerului", în urma căreia s-au strâns fonduri pentru copiii aflaţi sub tratament la Secţia de oncohematologie pediatrică a Spitalului de Urgenţă din Craiova.

Alte femei în posturi de conducere

 

AJOFM Dolj are ca director tot o femeie, pe Daniela Dobrin, la APIA, şef de serviciu este Cocoşilă Veronica, la Direcţia Judeţeană de Statistică Dolj, directoare cu vechime este Mariana Tănase, iar Laboratorul Synevo Craiova are ca manager tot o doamnă, pe Angela Iliescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII