Bilanţul privind situaţia fondurilor europene cheltuite de România după aderarea la UE, pe care-l avem de prezentat Bruxellesului la sfârşitul acestui an, nu pare deloc roz dacă ţinem cont că, în perioada 2007 – 2009, s-au cheltuit aproape 580 de milioane de euro dintre cele 5,6 miliarde de euro disponibile.
Performanţa pare şi mai redusă având în vedere că Uniunea Europeană a virat deja României două miliarde de euro în avans, pentru a asigura demarajul programelor şi proiectelor, dar majoritatea acestor sume nu au fost încă utilizate. Potrivit unui raport întocmit de Centrul Român de Politici Europene (CRPE), „cifrele arată şi bine, şi rău, depinde din ce unghi sunt privite“.
„Dacă ne oprim strict la rata de absorbţie de puţin peste 10%, nu avem motive deosebite de bucurie. Dacă privim însă în perspectivă, orizontul pare ceva mai dătător de speranţe. «Jumătatea plină» a paharului este, în cazul nostru, reprezentată de demersurile făcute de solicitanţi. Fără îndoială, aproape 15.000 de proiecte depuse reprezintă un număr impresionant. Un calcul matematic brut arată practic că firmele, ONG-urile şi autorităţile au depus peste 13 proiecte în fiecare zi, în aceşti ultimi trei ani, susţin experţii.
Cheltuieli forţate
Concret, alocarea financiară din 2007, adică aproximativ 1,27 miliarde de euro, trebuie utilizată (adică plăţi efectuate către beneficiari şi pe care guvernul le-a solicitat spre decontare Comisiei Europene) până la 31 decembrie 2010, în caz contrar CE urmând să retragă sumele care nu se regăsesc în această formulă. Or, fondurile efectiv plătite beneficiarilor se ridică la aproximativ 580 de milioane de euro (sumă care include şi fondurile transmise în avans beneficiarilor pentru demararea proiectelor şi deconturi pentru cheltuielile efectuate) din care CE ne-a rambursat maximum 200 de milioane de euro. „Teoretic, pentru a «acoperi» alocarea de 1,2 miliarde de euro, pentru a nu pierde bani, ar însemna că în 2010 ar mai trebui efectuate rambursări de către CE de peste un miliard de euro, adică de cinci ori mai mult decât în toţi cei trei ani de până acum. (…) Fondurile trimise drept avans în România însumează, pe ultimii trei ani, 1,95 miliarde de euro“, notează specialiştii, apreciind că „avem noroc că Bruxellesul este şi el interesat ca socoteala să iasă bine“.
Din fericire, conchide CRPE, autorităţile locale, companiile şi ONG-urile din România au dovedit că îşi doresc în mod real aceste fonduri, solicitând de peste trei ori mai multe fonduri decât cele disponibile. Proiectele pentru care au fost semnate contracte „acoperă“ în proporţie de 55% fondurile alocate. O serie de probleme de fond persistă încă. Pentru ca rata de cheltuire a fondurilor de 55% să fie realizată, este nevoie de câteva măsuri esenţiale.