Ne negociem salariile astfel încât să ştim cât primim în mână. Cash-ul este rege. Dar ştim ce ascunde diferenţa dintre salariul brut şi salariul net? La un salariu net oferit de 1.000 de lei, statul primeşte 775 de lei, cumulat de la angajat şi angajator. Unde se văd aceşti bani?
1. Sprijin pentru categorii sociale în creştere.
Salariul angajatului „din mână“ este cu mult mai mic decât salariul său brut, „din acte“. Diferenţa reprezintă contribuţia angajatului care cuprinde: CAS – 10,5%, sănătate – 5,5%, şomaj – 0,5%; la care se adaugă impozitul pe venit de 16% din venitul brut.
Toţi aceşti bani sunt folosiţi de stat pentru a susţine un sistem de sănătate funcţional şi categorii sociale în creştere – precum şomerii şi pensionarii. În prezent, în România, pensionarii sunt plătiţi din contribuţia salariaţilor actuali, adică fiecare angajat contribuie pentru pensionarii de acum şi nu la cuantumul pensiei sale. Nivelul pensiei va depinde de numărul salariaţilor în raport cu cel al pensionarilor, din momentul pensionării.
Tot din aceşti bani se asigură accesul salariaţilor la sistemul de sănătate de stat, precum şi unele facilităţi pentru consult gratuit sau medicamente compensate.
2. Angajatorul dublează contribuţia.
În afară de contribuţia angajatului, compania care angajează trebuie să plătească şi ea minimum 28% din salariul net oferit, în funcţie de codul CAEN, condiţiile de muncă şi numărul de angajaţi. Banii vor fi direcţionaţi în aproximativ aceleaşi direcţii: CAS 20.8%, sănătate 5,2% etc.
Pentru că taxarea pare excesivă, de comun acord cu salariaţii, angajatorii preferă să folosească munca la negru sau forme mixte (jumătate din salariu pe cartea de muncă, restul în plic). Deşi aparent un târg avantajos, nimeni nu câştigă cu adevărat: angajatul nu beneficiază de asigurare de sănătate, concediu de odihnă sau alte drepturi convenite prin contractul de muncă, iar statul pierde bani. În plus, angajatul îşi limitează accesul la surse de finanţare. Instituţiile financiare nu iau în considerare decât veniturile demonstrabile.
3. Alte taxe şi impozite sau cât de mare e nevoia de bani.
Practic, din cauza nevoii de bani pentru a oferi servicii sociale categoriilor sociale care au dreptul la ele (şomeri şi pensionari), statul percepe contribuţii importante angajatului şi angajatorului care se virează la bugetul asigurărilor sociale de stat. În plus, alte taxe şi impozite precum TVA sau impozit pe profit sunt percepute la bugetul de stat. Administraţiile locale solicită şi ele plata unor impozite care finanţează servicii descentralizate. Cu banii astfel adunaţi se acoperă cheltuielile cu construcţiile de şosele, şcoli sau poduri, plata profesorilor sau a medicilor, sprijinirea culturii, transportul în comun, iluminatul public şi multe altele. Cât de eficient sunt însă folosite aceste fonduri, fiecare dintre noi poate găsi răspunsul în propria experienţă. Gândeşte-te cum eşti tratat în spitalele de stat, administraţiile financiare sau în şcoli.
4. O nouă atitudine în raport cu statul şi instituţiile.
Contribuţiile şi taxele plătite în numele nostru de către angajator ne aparţin şi este decizia noastră prin semnarea contractului de muncă să direcţionăm aceşti bani către sectoarele pe care statul le gestionează şi care dezvoltă servicii de care beneficiem toţi. Este o cultură a solidarităţii sociale pe care o acceptăm… plătim pentru cei care au nevoie acum… şi alţii vor plăti pentru noi când vom avea noi nevoie.
Mulţi dintre noi putem obiecta că nu avem şi nu vom avea nevoie de serviciile statului. Simţim un mare disconfort să contribuim pentru susţinerea unui sistem de care suntem dezamăgiţi. În acelaşi timp depinde de noi să solicităm o calitate mai bună a serviciilor din partea funcţionarilor statului.
Să nu uităm: pentru cel care primeşte 1.000 de lei salariu, alţi 775 de lei sunt viraţi statului. Şi aceştia sunt doar o parte din banii cu care plătim statul. Dar sunt suficienţi ca să includă şi garanţia calităţii serviciilor oferite, fie că e vorba de spitale, şcoli, poliţie, administraţie financiară etc.
Contribuţii angajator şi angajat – 2010
ANGAJAT: CAS – 10,5 % – condiţii normale de muncă, 10,5% – condiţii deosebite de muncă, 10,5% – condiţii speciale de muncă CASS – 5,5%, Şomaj – 0,5%
ANGAJATOR: CAS – 20,8% – condiţii normale de muncă, 25,8% – condiţii deosebite de muncă, 30,8% – condiţii speciale de muncă CASS – 5,2%
Şomaj – 0,5%
Contribuţie concedii şi indemnizaţii – 0,85%; Fond de garantare pentru plata creanţelor salariale – 0,25%; Accidente şi boli profesionale – între 0,15% şi 0,85%; Comision ITM – 0,25%-0,75%; IMPOZITE: impozitul pe venitul din salarii – 16%; Impozitul pe venit – 16%
