8.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCehia, Slovacia sau Ungaria aşteaptă specialişti

Cehia, Slovacia sau Ungaria aşteaptă specialişti

De ani de zile, românii care vor să lucreze în străinătate s-au orientat către ţări din vestul Europei, Spania, Italia şi Germania aflându-se pe primele locuri. În condiţiile crizei şi a restrângerii ofertei de locuri de muncă vacante din vestul Europei, românii plecaţi deja s-au văzut nevoiţi să se întoarcă în ţară, iar cei care voiau să plece n-au mai avut posibilitatea să o facă. Mulţi dintre români ar trebui să ia în considerare faptul că s-ar putea să se angajeze mai aproape de casă, în ţări precum Cehia, Slovacia sau Ungaria. Ţările vecine oferă locuri de muncă pentru români, iar salariile, deşi nu ajung la nivelul celor din Occident, sunt, în majoritatea cazurilor, mai mari decât cele din România.
În Cehia, de exemplu, românii se pot angaja în domeniul IT, ca designeri pentru industria auto sau ca manageri în marile lanţuri de hoteluri. Salariile sunt negociabile, în euro, acestea depăşind, în general, 1.500 de euro. Şi muncitorii necalificaţi îşi pot găsi de lucru în Cehia, o fabrică de electronice din această ţară oferind salarii cuprinse între 500 şi 800 de euro. Angajatorii din Slovacia caută să angajeze lucrători români în industria textilă. Pentru un salariu cuprins între 400 şi 600 de euro, românii pot munci ca şi confecţioneri într-o firmă de tapiţerie din piele. În acelaşi domeniu, în România, muncitorii sunt angajaţi cu salariul minim pe economie, adică mai puţin de 150 de euro.
În Ungaria, muncitorii români în construcţii pot câştiga între 600 şi 800 de euro, în timp ce asistentele medicale pot ajunge la un salariu aproape de 1.000 de euro.
Ţările vecine cu România mai vor să angajeze şi ingineri în diferite domenii (construcţii, IT), una dintre condiţiile de bază pentru obţinerea jobului fiind cunoaşterea limbilor engleză, maghiară sau cehă.
 Sursa: www.bestjobs.ro

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII