Aud atât de des această sintagmă în ultimul timp încât îmi propun să detaliez înţelesul acestui concept.
Emil Hurezeanu spune că parlamentul, ca instituţie fundamentală a democraţiei, este chemat să definească interesul naţional. Să vedem cam ce „interese naţionale“ a definit această instituţie în ultimii 20 de ani.
l A privatizat, uneori prin lege, a supervizat oricum privatizarea celor mai importante active ale economiei comuniste. Şi ne-am ales cu 150 km de autostradă. Unde s-a dus restul de bani? În comisioane pentru autorii privatizărilor şi în pomeni electorale, pentru cumpărat voturi.
l A aprobat, prin lege, ajutoare sociale, mărirea salariilor şi pensiilor la niveluri nesustenabile economic, aşa că acum ne împrumutăm aproape un miliard de euro pe lună pentru a le plăti. Fără a stimula munca şi activitatea creativă, antreprenorială.
l A aprobat, prin legi speciale, salariile şi pensiile „nesimţite“, acordate clientelei politice şi politicienilor aflaţi la putere.
l A dat legi pentru funcţionarea „fabricilor de diplome“ din învăţământul superior, operaţie în care erau interesaţi mulţi parlamentari, deveniţi peste noapte profesori la aceste fabrici. În schimb, în învăţământul preuniversitar a desfiinţat traseul profesional, astfel încât toţi elevii – au, n-au înclinaţii, talente şi resurse – să ajungă să cotizeze la fabricile de diplome din învăţământul superior. Chiar dacă economia are nevoie de muncitori calificaţi.
l A dat legi prin care aparatul bugetar, cu funcţiile de conducere politizate, a ajuns să sufoce economia, să câştige salarii duble comparativ cu mediul privat.
l Banii de investiţii au dispărut ca apa în nisip şi din cauza reglementărilor date de parlament. Adică, s-a furat cu legea în braţe.
l Deprofesionalizarea segmentului de decizie şi ocuparea lui cu politruci, inclusiv prin legi date de parlament.
l Blocarea actuală a activităţii parlamentului prin majoritatea opoziţiei în birourile permanente ale celor două Camere şi în unele comisii de lucru.
l Acesta a fost „interesul naţional“ promovat de parlament în ultimii 20 de ani. De fapt, ce nu înseamnă interes naţional.
Ce înţeleg eu prin interes naţional?
l Refacerea şi păstrarea cu sfinţenie a echilibrelor structurale, în bugetul de stat, de pensii, pentru şomaj, în balanţele de plăţi etc.
l Folosirea împrumuturilor şi a excedentelor furnizate, eventual, de creşterea economică, pentru dezvoltarea infrastructurii, a sistemelor de educaţie, sănătate etc.
l Alocarea banilor doar în sisteme reformate şi modernizate (educaţie, sănătate, justiţie, ordine publică, administraţie publică centrală şi locală), care să returneze societăţii exact serviciile pe care aceasta le aşteaptă şi pe care le plăteşte. În caz contrar, nu se justifică alocarea de bani suplimentari acestor sisteme.
l Reducerea aparatului bugetar şi informatizarea tuturor serviciilor susceptibile de această transformare.
l Construirea unui mediu fiscal, legislativ, stabil şi predictibil, necontaminat de corupţie, care să atragă investitorii străini ce vin cu bani, tehnologie, management performant şi pieţe de desfacere. Încurajarea unei economii bazate pe producţie de mărfuri şi servicii vandabile, cu valoare adăugată mare.
l Profesionalizarea managementului în sistemele de stat şi eliminarea politrucilor.
l Salarizarea în sistemul bugetar doar în funcţie de performanţă, rezultatele muncii şi contribuţia la funcţionarea instituţiei.
Retragerea statului din sisteme pe care le gestionează financiar prost. De exemplu, din educaţie şi sănătate. Statul colectează fonduri prin taxe şi impozite, pe care le redistribuie apoi în cele două sisteme, după ce le dijmuieşte prin furt sau deturnare spre alte capitole (fondul de pensii). Normal ar fi ca beneficiarii să fie în relaţie contractuală directă cu furnizorii, iar statul să supravegheze doar legalitatea, calitatea şi nenocivitatea acestor servicii.
l Adoptarea unui cadru constituţional şi legislativ prin care să se separe complet activitatea politică de cea de afaceri.
l Transparentizarea tuturor cheltuielilor, veniturilor şi intereselor în instituţiile publice sau care utilizează bani publici.
l Privatizarea ultimelor active aflate în proprietatea statului, care nu generează profit, ci doar pierderi şi funcţii pentru clientele.
l Concesionarea construcţiei de infrastructură pe care România nu e în stare s-o realizeze, pentru atragerea de investiţii străine.
l Investiţii pentru stimularea ecoagriculturii şi turismului.
l Acestea sunt principalele direcţii, care însă nu epuizează conceptul.
Ce să facem să ajungem la promovarea acestui interes naţional?
Un cititor scrie următorul comentariu la un alt articol al meu:
„Cea mai mare problemă a României este actuala clasă politică, ce trebuie concediată. Cu cât criza va fi mai profundă, cu atât şansele ca România să renască sunt mai mari. Ştiu că sună ca odată cu apa murdară se aruncă şi copilul, dar cred că este singura soluţie. Va rămâne un popor care va fi capabil să facă faţă următoarei crize. Vom avea şansa să redevenim un popor. Cred că încet-încet involuăm spre statutul de populaţie. România va avea şansa să aibă politicieni adevăraţi pentru simplul motiv că populaţia «s-a vaccinat» de actualul tip de politicieni. Şi în anii ‘90 ne-am temut să luăm măsuri radicale, celebră fiind zicala «nu ne vindem ţara». Zicala a avut rolul de a conserva puterea nomenclaturii comuniste“. (Paul)
S-ar putea să aibă dreptate. Dacă nu încheiem acordul cu FMI, ni se reduce drastic accesul la pieţele de credit internaţionale. Dacă nu vom fi în stare să plătim pensiile şi salariile, fie şi pentru câteva luni, cum ne avertizează şi preşedintele Traian Băsescu, vom fi la un moment de cotitură.
În care se vor alege apele. Poate e mai bine aşa.
Ştefan VLASOV – Hotnews.ro
