7.3 C
Craiova
sâmbătă, 2 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & Afaceri15 ianuarie, Ziua Culturii Naţionale

15 ianuarie, Ziua Culturii Naţionale

Preşedintele Traian Băsescu a semnat luni decretul pentru promulgarea Legii privind declararea zilei de 15 ianuarie Ziua Culturii Naţionale, informează Administraţia Prezidenţială.
Camera Deputaţilor a adoptat pe 16 noiembrie un proiect de lege prin care ziua de naştere a lui Mihai Eminescu a devenit Zi a Culturii Naţionale, act normativ care a întrunit 175 de voturi favorabile, unul împotrivă şi două abţineri.
Proiectul a fost iniţiat de 50 de deputaţi şi senatori PSD şi de liberalul Mircea Diaconu, care a semnat şi el această propunere. Iniţiatorii susţin că există precedente pentru această sărbătoare şi în alte ţări europene. În Spania, ziua culturii a fost fixată ziua morţii lui Miguel de Cervantes, iar în Portugalia – ziua de naştere a lui Luis de Camoes. Autorităţile din Moldova au hotărât deja ca ziua de naştere a lui Mihai Eminescu să devină Ziua Culturii Naţionale.
„Ziua Culturii Naţionale va fi, în viziunea noastră, o zi în care nu numai celebrăm un mare creator, dar şi o zi de reflecţie asupra culturii române, în genere, şi a proiectelor culturale de interes naţional. În Italia, de ziua lui Dante în toate oraşele italiene au loc serbări publice, lecturi din opera lui, dezbateri publice, târguri de carte etc.“, se arată în expunerea de motive a iniţiatorilor.
Prin această lege, posturile publice de radio şi televiziune sunt obligate să reflecte în mod adecvat evenimentul.

NewsIn

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS