Patronatele solicită statului eşalonarea la plată a datoriilor înregistrate până acum către bugetul statului. Eşalonarea este solicitată pentru o perioadă de până la cinci ani, pentru ca societăţile private să aibă posibilitatea să treacă mai uşor peste criză şi să se redreseze din punct de vedere financiar. Astfel, firmele ar putea să se salveze de la faliment. Eşalonarea s-ar face doar pentru firmele serioase, care au cu adevărat probleme din cauza crizei. Propunerea celor de la UGIR-1903 spune că eşalonarea la plată se va putea derula pe o perioadă de maximum cinci ani, cu un interval de graţie de şase luni, şi se va adresa contribuabililor care îndeplinesc condiţia depunerii tuturor declaraţiilor fiscale, a cazierului judiciar nealterat şi a neînceperii procedurii de insolvenţă. Şi companiilor doljene le-ar prinde bine o eşalonare a datoriilor pe mai mult timp. Există zeci de firme care au beneficiat de eşalonarea debitelor vechi pe o perioadă de şase luni, cu condiţia să-şi achite impozitele curente. Preşedintele regional al UGIR-1903, Virgil Boboc, spune că a susţinut proiectul de eşalonare a datoriilor firmelor, pentru că „există peste tot în ţară, inclusiv în Dolj, firme care să aibă nevoie de eşalonarea datoriilor. Este o propunere care ar da posibilitatea unor companii să se redreseze. Una este când ai datorii şi te aglomerezi cu mai multe, şi alta este când ţi se dă posibilitatea să te degrevezi de unele şi să poţi să le achiţi treptat“, a spus Virgil Boboc.
Ai fost bun cu statul, statul va fi bun cu tine
Proiectul iniţiat de patronate propune, de asemenea, un sistem de bonificaţii pentru firmele care se dovedesc bun-platnice către stat. Societăţile care achită integral şi la termen toate obligaţiile fiscale curente scadente în intervalul 1 ianuarie 2011 – 31 decembrie 2011 ar urma să beneficieze de „reducerea cu 1/12 din fiecare obligaţie fiscală“. Cei care se ţin de treabă cu plăţile la zi pot primi, în 2012, o bonificaţie de 5% din fiecare obligaţie achitată la timp. Patronatele propun ca această bonificaţie să fie acordată lunar. Rămâne ca şi guvernul şi Comisia Europeană să fie de acord cu asemenea măsuri de diminuare a efectelor crizei asupra mediului de afaceri, care sunt, de fapt, ajutoare de stat.