11.7 C
Craiova
sâmbătă, 2 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriTaximetriştii - aşteptaţi la fisc până pe 31 ianuarie

Taximetriştii – aşteptaţi la fisc până pe 31 ianuarie

Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Dolj îi informează pe taximetrişti că, începând cu anul fiscal 2011, nu vor mai fi impuşi pe bază de norme de venit, ci în sistem real. Taximetriştii vor fi obligaţi să organizeze şi să conducă evidenţa contabilă în partidă simplă, potrivit normelor metodologice privind organizarea şi conducerea evidenţei contabile în partidă simplă de către persoanele fizice care au calitatea de contribuabili în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Pentru stabilirea plăţilor anticipate pentru anul 2011, taximetriştii trebuie să depună declaraţia privind venitul estimat în 2011 până la data de 31 ianuarie. Măsura luată de fisc este reglementată de OUG nr. 34/2010 – privind unele măsuri pentru întărirea controlului în scopul combaterii transporturilor ilicite de mărfuri şi de persoane. Astfel, taximetriştii vor fi impozitaţi pe venitul net – care se determină pe baza venitului brut înregistrat în memoria fiscală a aparatului de taxat ca însumare a sumelor încasate, conform rapoartelor memoriei fiscale, din care se scad cheltuielile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU