Fiscul doljean a încasat cu 19 milioane de lei mai mult în decembrie 2010 faţă de decem-brie 2009, în mare parte datorită sumelor venite de la guvern, indirect pentru companiile care au avut afaceri cu statul. Totuşi, economia a crescut uşor în decembrie: a urcat puţin profitul firmelor şi TVA plătită statului.
Luna decembrie 2010 a fost o surpriză din punct de vedere al încasărilor în conturile statului de la firmele doljene. Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Dolj a încasat la bugetul general consolidat 152 de milioane de lei, mai mult cu 19,23 milioane de lei decât în decembrie 2009, când în conturile statului intraseră 132,8 milioane de lei. De unde vine creşterea cu 14,48% a încasărilor către bugetul consolidat, din moment ce economia judeţului era aproape pe butuci? Şeful Finanţelor doljene, Eugen Călinoiu, a precizat, pentru GdS, că pe final de an s-ar fi înregistrat şi o activitate mai bună a firmelor, dar acest lucru s-a datorat fondurilor de la guvern plătite către primării, şi de acolo către mediul privat. „Au crescut încasările la 152 de milioane de lei şi pentru că firmele au avut o activitate ceva mai bună, dar mai ales pentru că s-au dat bani de la autorităţile locale către firme care aveau facturi blocate şi neîncasate. Astfel că firmele au putut să-şi achite din datoriile pe care le aveau către stat. De exemplu, RAT Craiova a achitat integral datoria către buget, Staţiunea Dăbuleni a primit subvenţia şi şi-a achitat datoriile de 5,2 milioane de lei“, a spus directorul executiv al DGFP Dolj.
Controale dure
După ce că multe dintre firmele private au făcut eforturi disperate să se menţină pe piaţă pe final de an, peste cele cu datorii la Fisc s-au mai abătut şi controalele mixte ale autorităţilor fiscale din judeţ.
„În decembrie, au fost pe teren 24 de echipe mixte de control, formate din oameni de la Garda Financiară, Vamă, Inspecţia Fiscală şi de la Executări. A fost o acţiune comună, dictată de ANAF. Echipele mixte au mers la firmele la care se încheiaseră acte de control, dar care nu îşi plătiseră sumele stabilite în urma verificărilor. După asemenea controale s-au încasat mai mulţi bani la buget“, a arătat şeful Fiscului doljean. Efectele verificărilor „la sânge“ s-au văzut în vistieria statului: 6% din încasările mari din luna decembrie se datorează acestor controale, a spus Călinoiu. În ianuarie, nu au mai existat asemenea controale în forţă, dar nu se ştie când mai are statul nevoie urgentă de bani.
Impozit pe profit
şi TVA mai mari
Analizând defalcat sumele încasate de Fisc în decembrie de la firme am aflat că, faţă de decembrie 2009, în ultima lună din 2010 firmele au plătit mai mulţi bani sub formă de impozit pe profit, TVA, accize, dar, contrar aparenţelor, s-au încasat mai mulţi bani şi la bugetul asigurărilor sociale (pensii) şi chiar la şomaj, în ciuda faptului că, între timp, s-au plătit salarii bugetarilor cu 25% mai mici decât erau în decembrie 2009, luna luată ca exemplu în calculele noastre. Scăderi ale încasărilor s-au înregistrat la impozitul pe venit şi la bugetul pentru sănătate. Potrivit directorului adjunct al Fiscului doljean, Mihai Antonescu, dacă în ultima lună din 2009 se încasase impozit pe profit de 2,57 milioane de lei, în decembrie 2010 firmele doljene au plătit la stat 3,95 milioane de lei. Profitul în uşoară creştere arată că firmelor le-a mers ceva mai bine în decembrie. Dacă profitul a fost mai mare, impozitul pe venit a scăzut de la 33,35 milioane de lei în ultima lună din 2009, la 32,55 milioane de lei pe final de 2010. „Din cauza scăderii salariilor bugetarilor a scăzut impozitul pe venit“, a spus Antonescu. Taxa pe valoarea adăugată (TVA) a crescut de la 21,65 milioane de lei, cât era în perioada analizată din 2009, la 27,19 milioane de lei în decembrie 2010, cu 25,61% mai mult decât în 2009. Creşterea se datorează, în mare parte, faptului că, între timp, cota de TVA a urcat de la 19% la 24%, susţine directorul adjunct al Fiscului. Accizele au urcat destul de mult, de la 22.500 de lei în decembrie 2009, la 107.460 de lei în decembrie 2010. Potrivit Finanţelor doljene, o creştere considerată „de moment“ de către specialiştii Fiscului este cea înregistrată la pensii (adică bugetul asigurărilor sociale), creştere cu 5,35% faţă de aceeaşi perioadă din 2009. Concret, dacă în decembrie 2009 firmele şi angajaţii doljeni au plătit, către bugetul de pensii, 48,2 milioane de lei, în aceeaşi lună a lui 2010 au achitat 50,8 milioane de lei. În ciuda aşteptărilor, la Şomaj au crescut încasările în decembrie 2010, cu 0,8% faţă de aceeaşi lună din 2009, adică de la 1,56 milioane de lei la 1,57 milioane de lei. La Sănătate au scăzut încasările cu 0,7% în perioada analizată, de la 18,57 milioane de lei, la 18,46 milioane de lei în decembrie 2010. Restul sumelor încasate de DGFP Dolj până la 152 de milioane de lei reprezintă bani din executări silite, respectiv plata arieratelor de către companii.