Doljenii şi vâlcenii au cele mai mari restanţe la credite, iar gorjenii şi oltenii – cele mai puţine
Populaţia din judeţele ce compun regiunea Oltenia continuă să aibă restanţe în creştere la plata ratelor bancare. Statisticile publicate zilele trecute de Banca Naţională a României (BNR) arată că oltenii au acumulat în februarie restanţe la credite mai mari cu 27,7 milioane de lei decât în ianuarie 2011.
De departe, cele mai mari restanţe le-au înregistrat doljenii – 16 milioane de lei, iar dintre acestea, ponderea cea mai mare o au creditele în valută neplătite la termen, în sumă de nouă milioane de lei. Tot Doljul are şi cel mai mare volum de împrumuturi acordate, dintre toate judeţele Olteniei. Totodată, în timp ce unii doljeni nu au putut să-şi achite ratele în februarie, alţii au reuşit să economisească. Suma depusă în bănci de doljeni, sub formă de depozite la termen, a crescut în februarie cu 12 milioane de lei faţă de ianuarie.
Vâlcea are restanţe mai mari cu 6,7 milioane de lei decât în ianuarie, timp în care în restul judeţelor Olteniei datoriile oamenilor către bănci nu mai cresc la fel de mult ca în alte perioade. Potrivit BNR, în Gorj, restanţele au crescut cu 2,1 milioane de lei, mai mult la împrumuturile în moneda naţională. Cei din Olt au înregistrat datorii către bănci mai mari cu doar 1,3 milioane de lei faţă de luna precedentă analizată, iar de data aceasta, la împrumuturile în valută oltenilor nu le-au crescut deloc datoriile către bănci. Şi mehedinţenii au restanţe către bănci mai mari cu 1,6 milioane de lei decât în ianuarie 2011.
Credite mai mari în valută
Statisticile BNR arată că în două judeţe ale Olteniei, Dolj şi Vâlcea, volumul total al împrumuturilor în valută este mai mare decât volumul total al celor acordate în lei. În Dolj, creditele în valută (exprimate în lei) totalizează 2,5 miliarde de lei, iar cele acordate în moneda naţională au ajuns la 2,43 miliarde de lei. În Vâlcea, împrumuturile în lei sunt de 1,35 miliarde, iar cele în valută au ajuns la 1,46 miliarde de lei.