3.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCum se albeşte un cazier fiscal

Cum se albeşte un cazier fiscal

Contravenţiile vor putea fi radiate într-o perioadă cuprinsă între unu şi cinci ani de la rămânerea definitivă a actului prin care au fost sancţionate.

Ministerul Finanţelor Publice a convocat luni Comisia de Dialog Social pentru a discuta modificările aduse articolului 7 din OUG nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal.
Proiectul de ordonanţă prevede, printre altele, radierea din cazierul fiscal a contravenţiilor, într-o perioadă cuprinsă între unu şi cinci ani de la rămânerea definitivă a actului prin care au fost sancţionate faptele, precum şi radierea din cazierul fiscal a contribuabililor declaraţi inactivi, la data reactivării sau la data expirării unui termen de trei luni de la reactivare.
Altă modificare priveşte radierea faptelor contravenţionale şi a celor privind răspunderea solidară cu debitorul declarat insolvabil sau insolvent, care au atras răspunderea patrimonială. Aceasta „va fi condiţionată şi de plata amenzilor stabilite, respectiv a stingerii sumelor datorate ca urmare a atragerii răspunderii solidare cu debitorul declarat insolvabil sau insolvent“, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Dacă nu au recidivat, radierea se face la un an de la sancţionare

Aşadar, potrivit proiectului de ordonanţă, datele înscrise în cazierul fiscal al contribuabililor pot fi scoase din evidenţă dacă faptele pe care le-au comis aceştia nu mai sunt sancţionate de lege sau dacă „a intervenit reabilitarea de drept sau judecătorească constatată prin hotărâre judecătorească“.
Alt motiv pentru care se va putea opera radierea este dacă persoanele respective „nu au mai săvârşit fapte de natura infracţiunilor incriminate de legile fiscale, financiare, vamale, precum şi cele care privesc disciplina financiară, într-o perioadă de cinci ani de la data rămânerii definitive a actului prin care au fost sancţionate“, precum şi dacă aceştia „nu au mai săvârşit fapte sancţionate contravenţional de natura celor prevăzute în actele normative din sfera fiscală, financiară, vamală, precum şi cele care privesc disciplina financiară, într-o perioadă de un an de la data rămânerii definitive a actului prin care au fost sancţionate aceste fapte, chiar dacă au plătit cuantumul amenzii aplicate prin procesul-verbal de contravenţie înlăuntrul acestui termen“.

Dacă nu şi-a plătit amenda, poate aştepta şi cinci ani

În cazul în care cuantumul amenzii nu a fost achitat în cadrul acestui termen, scoaterea din evidenţă se va realiza la data achitării amenzii, dar nu mai târziu de cinci ani de la data rămânerii definitive a actului prin care au fost sancţionate aceste fapte.
Radierea poate fi operată şi la data stingerii sumelor datorate ca urmare a atragerii răspunderii solidare cu debitorul declarat insolvabil sau insolvent, „dar nu mai devreme de un an de la data  comunicării deciziei organului fiscal competent rămasă definitivă în sistemul căilor administrative sau judiciare de atac, însă nu mai mult de cinci ani de la data comunicării acestor decizii“.

Devin inactivi şi dacă se sustrag de la inspecţia fiscală

Una dintre modificările care ar putea ridica probleme este însă cea privind radierea faptelor din cazierul fiscal al unei persoane declarate inactive în termen de trei luni de la reactivarea sa. „Contribuabilii care au înscrise date în cazierul fiscal se scot din evidenţă dacă se află în următoarele situaţii: (…) la data reactivării contribuabilului în situaţia în care acesta a fost declarat inactiv pentru cazul prevăzut la art. 78 alin. (5) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală sau la data expirării unui termen de trei luni de la data reactivării contribuabilului în situaţia în care acesta a fost declarat inactiv pentru cazurile prevăzute la art. 78 alin. (5) lit. b) sau c) din OG nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală“, se arată în proiect.
Potrivit art. 78 alin. (5) lit. a) din OG nr. 92/2003, invocat în proiectul menţionat mai sus, contribuabilii persoane juridice sau orice entităţi fără personalitate juridică sunt declaraţi inactivi dacă „nu îşi îndeplinesc, pe parcursul unui semestru calendaristic, nici o obligaţie declarativă prevăzută de lege“, art. 78 alin. (5) lit. b) sau c) din OG nr. 92/2003 stipulând declararea acestora ca inactivă dacă persoanele „se sustrag de la efectuarea inspecţiei fiscale, prin declararea unor date de identificare a sediului social care nu permit organului fiscal identificarea acestuia“ şi dacă „organele fiscale au constatat că nu funcţionează la sediul social sau la domiciliul fiscal declarat“.
Radierea din cazierul fiscal al unei persoane se operează, evident, şi în cazul decesului, respectiv radierea contribuabilului.
În cazul în care în cazierul fiscal al contribuabililor aflaţi în una dintre situaţiile prevăzute anterior există şi alte menţiuni cu privire la alte fapte, se şterg numai menţiunile care impun scoaterea din evidenţă.
[email protected]

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII