Unul dintre cei mai apreciaţi şi mai renumiţi oameni de afaceri din Craiova este Constantin Popeci, dezvoltatorul companiei exportatoare Popeci Utilaj Greu. El a povestit că anul acesta, în timpul crizei politice din România, partenerii săi externi au ezitat două luni să dea comenzi în România. Într-o jumătate de an, Popeci va angaja 200 de oameni.
Constantin Popeci ocupă locul cinci în topul GdS „Omul de afaceri al anului“. Lui Popeci i se pot reproşa foarte puţine lucruri, în privinţa afacerilor. Notorietatea sa, implicarea în viaţa socială, seriozitatea cu care face afaceri sunt atuuri pentru care Popeci este un reper motivaţional, un exemplu pozitiv pentru mulţi antreprenori locali. De altfel, juriul – format din bancheri, consultanţi fiscali şi cunoscători ai mediului de afaceri – a acordat cel mai mare punctaj omului de afaceri Constantin Popeci dintre toţi cei prezenţi în topul GdS. Totuşi, el se situează doar pe locul cinci pentru că firma sa, Popeci Utilaj Greu, a avut o cifră de afaceri mai mică decât alte companii care au intrat în top şi un număr de angajaţi mai mic decât „competitorii“ din acelaşi top GdS. Popeci Utilaj Greu a avut anul trecut o cifră de afaceri de 81,7 milioane de lei şi un număr mediu de angajaţi de 668 de persoane. Reamintim că în topul GdS o notă a fost dată companiei, în funcţie de rezultatele financiare, şi o notă s-a acordat de către juriu omului de afaceri în sine. Din media aritmetică a celor două note a rezultat una singură, care a dat clasamentul final al antreprenorilor în top.
Un businessman de nota zece
Pentru Popeci, anul 2012 a fost cel mai bun din punct de vedere tehnic-inovativ. Compania sa a primit premiul AGIR pentru industria construcţiilor de maşini, pentru reductorul planetar realizat de compania craioveană. Reductorul cu pricina este un subansamblu care cântăreşte 22 de tone, utilizat în industria mineritului şi care „a scutit ţara de șapte milioane de euro, deoarece, în loc să fie cumpărat din Germania, a fost produs de noi. Noi am reuşit să facem un produs care le-a înlocuit pe cele de la Krupp în industria mineritului“, a explicat omul de afaceri. Tot anul acesta, Popeci Utilaj Greu a preluat activitatea fostei centrale de utilaj minier din Timişoara şi participă ca antreprenor pentru modernizarea utilajelor din exploatările de suprafaţă.
Furnizor strategic pentru SIEMENS
O altă noutate în cadrul companiei craiovene este că, de anul acesta, SIEMENS a declarat firma lui Popeci drept furnizor strategic, adică singura firmă din lume care lucrează pentru toate tipurile de turbine şi generatoare (turbine cu aburi, cu gaz, turbine nucleare şi generatoare electrice). „În timpul crizei, SIEMENS a hotărât să ne susţină cu comenzi, pentru că suntem cea mai importantă firmă pentru ei“, a declarat antreprenorul craiovean. Tot în această perioadă, Popeci Utilaj Greu este în perioada de omologare pentru anumite produse pentru Cummins Generator Technologies, pentru General Electric şi pentru Atlas Copco din Suedia.
Turbulenţele mediului politic afectează mediul economic
Întrebat ce dificultăţi a întâmpinat în acest an, Constantin Popeci a precizat: „Din punct de vedere al afacerilor, 2012 va fi cel mai bun an al nostru de până acum. Suntem consideraţi furnizori foarte importanţi pentru partenerii noştri externi şi au avut grijă să nu ne piardă, dar rezultatele ar fi fost şi mai mari dacă nu ar fi fost această criză politică din cauza căreia clienţii noştri externi nu ne-au mai dat comenzi timp de două luni în lunile iulie şi august, ci numai după ce Curtea Constituţională a dat hotărârea finală. Am fost nevoiţi ca personalului TESA să îi reducem activitatea la patru zile pe săptămână. Acum primim comenzi, realizăm unicate, muncim mai mult pentru retehnologizare, pentru aprovizionare cu materii prime şi materiale, dar abia după 15 noiembrie vom reveni, vom intra pe făgaşul normal. Practic am fost afectat trei luni de criza politică din România. Pur şi simplu, partenerii noştri străini se temeau de un război civil aici“. Respectabilul om de afaceri speră să nu mai fie crize politice în România ca aceea de astă-vară, perioadă în care partenerii săi de afaceri au redus comenzile.
Întrebat dacă ieşim din criză, Popeci a menţionat că societatea sa are deja contracte pentru anul vitor şi consideră că „noi suntem deja ieşiţi din această zonă a crizei. Suntem în discuţie cu firme de pe platforma Ford şi sperăm să intrăm şi aici să ne ocupăm de mentenanţă, pentru furnizorii Ford, pentru că avem experienţa din domeniul minier, unde facem mentenanţă cu 500 de oameni“.
Cum se implică în viaţa Craiovei
Prin Fundaţia „Constantin Popeci“, businessmanul craiovean se implică în viaţa comunităţii locale, de la amenajarea de locuri de joacă pentru copii şi până la dotări de spitale. Chiar dacă există implicare în acest sens, în campanii de responsabilitate socială, Popeci nu doreşte să mediatizeze prea mult lucrurile. Preferă doar să le facă.
Pentru anul viitor, omul de afaceri îşi propune două aspecte: „Pentru noi, viitorul înseamnă două lucruri: să avem dotarea şi utilajele moderne necesare pentru o producţie de foarte bună calitate, şi în acest sens vă spun că investiţiile pentru anul 2013 sunt de 20 de milioane de euro, şi ne dorim să avem oamenii care să lucreze pe aceste produse, de aceea investim în formarea personalului care să deservească aceste maşini şi care să facă tehnologiile pentru ele“.
Popeci angajează 200 de oameni
Pentru a-şi duce la bun sfârşit proiectele investiţionale, în următoarele şase luni, întreprinzătorul craiovean intenţionează să angajeze cel puţin 200 de persoane, pentru a-şi extinde activitatea. Vor fi angajaţi sudori, lăcătuşi, tehnicieni montaj şi chiar ingineri. Popeci oferă burse tinerilor care se angajează că după absolvire vor lucra la firma omului de afaceri minimum cinci ani.
Turneul de tenis Open România se organizează la Craiova
Constantin Popeci a declarat pentru GdS că după organizarea Trofeului Popeci (dedicat tenisului feminin), la baza sportivă deţinută de antreprenorul craiovean, Federaţia Română de Tenis a propus ca turneul de tenis Open România să se organizeze la Craiova. Aşadar, de anul viitor, acest turneu va fi organizat în Bănie. „Suntem bucuroşi că aceeaşi câştigătoare de la Turneul Popeci, Floro Tores, a câştigat şi Turneul Open România anul acesta, ceea ce înseamnă că turneul nostru de la Craiova este foarte bun. Sigur vom organiza la Craiova Turneul Open România de anul viitor. Avem o bază sportivă cum sunt foarte puţine în ţară, unde oamenii pot juca tenis, fotbal, unde pot face fitness, aerobic, dans, dar pot şi să ia masa şi să se simtă bine“, a spus Popeci.