Cele mai recente statistici ale raportului Oil bulletin arată că preţul benzinei practicat în România este cel mai mic din Europa, informează NewsIn citând capital.ro. Acest lucru nu înseamnă însă că benzina este şi cea mai accesibilă, ci doar că, în cifre absolute, preţul la pompă al unui litru de benzină în România este cel mai mic dintre toate statele Uniunii Europene, respectiv 1,306 euro. Data de referinţă a ultimului buletin statistic este 25 martie, iar cursul de schimb utilizat este de 4,41 de lei.
Bulgaria, statul care are, tradiţional, avea un preţ mai mic decât cel din România, are un preţ la pompă de 1,327 de euro pentru un litru de benzină. Grecii au ajuns să aibă un preţ aproximativ egal cu cel din statele nordice: 1,729 de euro, faţă de Suedia (1,730 euro), Finlanda (1,665 euro) şi chiar mai puţin decât britanicii, care cumpără un litru de benzină cu 1,609 euro. Italia este statul european cu cel mai mare preţ la benzină: 1,780 de euro pe litru.