Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea a anunţat că s-a aprobat acordarea unei bonificaţii de 10% la impozitul pe clădiri, terenuri şi mijloace de transport contribuabililor care achită anticipat, până la 31 martie 2014, obligaţiile calculate pentru întregul an la rolul unic.
Ca o noutate pentru acest an, de această bonificaţie de 10% vor beneficia nu doar persoanele fizice, ca până acum, ci şi persoanele juridice. Programul de încasare la sediul Direcţiei Economico-Fiananciare din strada Carol I este zilnic, între orele 8.00-15.30 în zilele de luni, marti şi joi, între orele 8.00-18.00 în ziua de miercuri şi între orele 8.00-13.00 în ziua de vineri.
Pentru evitarea aglomerării de la ghişee şi pentru a veni în sprijinul contribuabililor din zona de Sud a municipiului, începând cu data de 17 martie şi pâna în 31 martie 2014, în zilele de luni-joi între orele 8.00-15.30 şi vinerea între orele 8.00-13.00, impozitele vor putea fi plătite şi la caseria din cartierul Ostroveni, de la parterul bl. A67 (zona ”Maidan”) din strada I.C. Brătianu.