5.9 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriBăncile pierd proces după proces

Băncile pierd proces după proces

Nemulţumiţi de modul în care le decurg contractele de împrumut încheiate cu băncile, tot mai mulţi clienţi apelează la specialişti pentru a da în judecată instituţiile financiare, în cadrul unor procese colective.
Potrivit apărătorilor clienţilor, până în prezent, pe rolul diferitelor instanţe din ţară sunt înregistrate 4.000 – 5.000 de litigii pe clauze abuzive, dintre care băncile au câştigat maximum 10. „În prezent, pe rolul instanţelor de judecată sunt înregistrate peste 4.000 de dosare, dintre care 99% au fost deja câştigate pe fond de clienţii care au dat în judecată băncile din cauza existenţei clauzelor abuzive. Dintre acestea, doar zece litigii au fost câştigate de bănci. Există o tendinţă de pierdere a tuturor proceselor de către bănci. Din contractele de împrumut pe care le-am analizat au ieşit la iveală toate clauzele abuzive existente în anexa la Legea nr. 193/2000“, a declarat pentru Curierul Naţional avocat Marius Colţuc, fondatorul casei de avocatură cu acelaşi nume.
Avocat Anca Mărgineanu, din cadrul Casei de avocatură Colţuc, a menţionat că numărul proceselor iniţiate împotriva băncilor va fi mult mai mare, având în vedere că, în prezent, se semnează contractele de reprezentanţă cu alte câteva sute de clienţi. „Contractele pentru procesele colective sunt încheiate pentru fiecare bancă. Zilele acestea, vor fi semnate şi apoi centralizate. Avem procese iniţiate împotriva BCR, Raiffeisen, unde sunt înregistraţi cei mai mulţi clienţi nemulţumiţi, Volksbank şi Piraeus“, a spus Mărgineanu.

Cum îşi conving băncile clienţii să renunţe la proces

Pentru a scăpa de procese şi, implicit, de repercusiunile pe care le-ar avea acestea asupra situaţiei lor financiare, tot mai multe bănci aleg să-i contacteze pe clienţi în faza terminală a litigiului pentru a le oferi noi contracte, de data aceasta avantajoase clienţilor. „Sunt mari probleme în procesele legate de denominare, pentru că băncile nu vor sub nici o formă să accepte plata ratelor la valoarea la care au fost contractate împrumuturile. Vor face acest lucru doar în baza unei decizii definitive şi irevocabile a instanţei. Dar, pentru a nu se ajunge acolo, băncile, în special BCR şi BRD, îi contactează pe clienţii care au procese la instanţele superioare şi le propun noi contracte, de data aceasta favorabile clienţilor, nu băncilor“, a explicat avocat Marius Colţuc.

Băncile nu ar trebui să modifice unilateral contractele

Potrivit anexei actualizate la Legea nr. 193 din 2000, lista cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive sunt acele prevederi contractuale care dau dreptul băncii să modifice unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract; obligă consumatorul să se supună unor condiţii contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoştinţă la data semnării contractului; obligă consumatorul să îşi îndeplinească obligaţiile contractuale, chiar şi în situaţiile în care comerciantul nu şi le-a îndeplinit pe ale sale; dau dreptul comerciantului să prelungească automat un contract încheiat pentru o perioadă determinată, prin acordul tacit al consumatorului, dacă perioada-limită la care acesta putea să îşi exprime opţiunea a fost insuficientă; dau dreptul comerciantului să modifice unilateral, fără acordul consumatorului, clauzele privind caracteristicile produselor şi serviciilor care urmează să fie furnizate sau termenul de livrare a unui produs ori termenul de executare a unui serviciu; dau dreptul comerciantului să constate unilateral conformitatea produselor şi serviciilor furnizate cu prevederile contractuale; dau dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale.

Dreptul clientului de a cere despăgubiri băncii este îngrădit

Alte clauze abuzive sunt cele care restrâng sau anulează dreptul consumatorului să pretindă despăgubiri în cazurile în care comerciantul nu îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale; obligă consumatorul la plata unor sume disproporţionat de mari în cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant; restrâng sau anulează dreptul consumatorului de a denunţa sau de a rezilia unilateral contractul; exclud sau limitează răspunderea legală a comerciantului în cazul vătămării sau decesului consumatorului, ca rezultat al unei acţiuni sau omisiuni a comerciantului privind utilizarea produselor şi serviciilor; exclud dreptul consumatorului de a întreprinde o acţiune legală sau de a exercita un alt remediu legal, solicitându-i în acelaşi timp rezolvarea disputelor în special prin arbitraj; permit în mod nejustificat impunerea unor restricţii în administrarea probelor evidente de care dispune consumatorul sau solicitarea unor probe care, potrivit legii, fac obiectul unei alte părţi din contract.
Abuzive sunt şi clauzele care dau dreptul comerciantului să transfere obligaţiile contractuale unei terţe persoane – agent, mandatar etc. -, fără acordul consumatorului, dacă acest transfer serveşte la reducerea garanţiilor sau a altor răspunderi faţă de consumator; interzic consumatorului să compenseze o datorie către comerciant cu o creanţă pe care el ar avea-o asupra comerciantului.
În luna februarie, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Gheţea, afirma că băncile vor accepta să schimbe clauzele din toate contractele numai dacă procesul a fost intentat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), nu şi de asociaţiile de consumatori, iar caracterul abuziv a fost constatat de Înalta Curte. „Dacă o instanţă superioară din România consideră că o clauză este abuzivă, iar banca pierde procesul, dar nu la o instanţă inferioară, atunci lucrurile trebuie respectate. Se vorbeşte despre asociaţii, dar noi avem ANPC, care ar trebui să-şi însuşească sesizarea de la orice client, iar dacă ANPC îşi însuşeşte şi câştigă într-o instanţă superioară (…), dar dacă lăsăm la o instanţă inferioară şi la asociaţii de 3.000 de membri, atunci nu cred că e bine“, a comentat atunci Gheţea.
Şeful ARB a arătat că bancherii au solicitat Ministerului Justiţiei ca procesele pe această speţă să nu fie limitate la Curtea de Apel, aşa cum prevede Codul Civil, ci să se meargă până la Înalta Curte.
Guvernul a decis, în ianuarie, să amâne până la jumătatea anului introducerea în legislaţie a unei prevederi din noul cod de procedură civilă, care ar permite asociaţiilor de consumatori şi ANPC să ceară în instanţă anularea din toate contractele unei bănci a unor clauze considerate abuzive. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS