-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriBanca Transilvania introduce posibilitatea de transfer de bani prin aplicaţiile de mesagerie ale reţelelor de socializare

Banca Transilvania introduce posibilitatea de transfer de bani prin aplicaţiile de mesagerie ale reţelelor de socializare

Banca Transilvania aduce în Romania Social Banking Solution, facilitate dezvoltată de compania PayKey (Israel), desemnată Best FinTech 2018 la Efma-Capgemini Best FinTech Award.

Cele două companii oferă clienţilor o soluţie de social banking pentru a trimite şi primi bani. De asemenea, ei pot verifica banii din cont folosind butonul BT Pay din tastatura telefonului. Clienţii care au smartphone cu Android vor avea tastatură BT Pay, iar cei cu iPhone, extensia BT Pay, potrivit startupcafe.ro.

Cum pot realiza următoarele operaţiuni

  • Clienţii băncii care au telefon cu sistem de operare Android pot realiza următoarele operaţiuni în timp ce folosesc oricare dintre aplicaţiile de mesagerie ale social media:

trimitere de bani (lei; euro) către persoanele din agenda telefonului (între clienti BT);

– solicitare de bani (lei; euro) de la contactele din telefon (între clienti BT);

– verificarea soldurilor pentru cardurile adăugate în BT Pay.

Transferul poate fi şi în euro

  • Butonul BT Pay va apărea pe ecranul telefonului după ce este instalată tastatura BT Pay. Şi din setările telefonului, secţiunea Tastaturi, fie direct din aplicaţia cu acelaşi nume BT.  
  • Pentru clienţii BT care au un telefon cu sistem de operare IOS optiunea de verificare sold şi transfer de bani va fi disponibilă din iMessage, activând extensia BT Pay disponibilă în aplicaţie.  
  • Transferul de bani de pe cardurile de debit şi verificarea soldului este fără comision.
  • Dacă transferul are loc între persoane care au card BT Mastercard Direct în valută, transferul poate fi şi în euro.

“Aplicatiile de mesagerie sunt locul în care, tot mai mult, oamenii comunică, se informează şi fac shopping. De aceea, vedem că bankingul integrat în social media este un pas natural pentru că dorim să oferim servicii care simplifică viaţa clienţilor noştri. Soluţia PayKey ne ajută astfel să oferim o experienţă digitală de banking în premieră în Romania. Ne asteptăm ca solutia să contribuie la creşterea numărului de transferuri de bani, având în vedere că este un serviciu disponibil non-stop”, afirmă Gabriela Nistor, Director General Adjunct Retail Banking, Banca Transilvania.

BT oferă alternative de plată contactless, prin colecţia BT Pay care cuprinde urmatoarele accesorii: ceas, brăţară, sticker, aplicaţia cu acelaşi nume, smartwatch-ul Garmin, Fitbit Pay şi, de acum înainte, tastatura BT Pay. Aducerea în Romania a acestui serviciu înseamnă pentru clienţii Băncii Transilvania un mod facil şi prietenos de a trimite şi solicita bani prin telefon.

Autor:Valentina Grădinaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS