-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriO firmă mare din industria Craiovei disponibilizează zeci de angajaţi

O firmă mare din industria Craiovei disponibilizează zeci de angajaţi

Cummins Generator Technologies trimite acasă 48 de persoane, de pe 6 decembrie. Toţi angajaţii disponibilizaţi erau lucrători TESA. Iată ce salarii compensatorii primesc cei daţi afară din unitatea industrială.

În pragul iernii, mai multe firme din Craiova au anunţat concedieri colective. Marţi prezentam în GdS cazul unei firme de call-center care are sediul în Craiova şi disponibilizează 271 de persoane din Piteşti. Acum, Cummins – o firmă din industrie – renunţă, în pragul iernii, la o parte din personal.


Cummins Generator Technologies a anunţat disponibilizarea a 48 de persoane, înainte de Sărbătorile de iarnă. Angajaţii trimişi acasă fac parte din rândul personalului TESA. Concedierea colectivă a apărut după ce au fost tensiuni sindicale în fabrică şi după ce se declanşase un conflict de muncă.

„Sunt reduceri de buget, ca urmare a restrângerii activităţii“

Personalul disponibilizat de la Cummins va pleca acasă, începând cu 6 decembrie. GdS a contactat conducerea Cummins, care a precizat că s-au urmat toţi paşii legali pentru concedierea colectivă din acest final an.


„Celor 48 de persoane care au fost concediate li s-au dat deja deciziile de disponibilizare. S-a ajuns la disponibilizări din cauza lipsei de comenzi. Au fost reduceri de buget, ca urmare a restrângerii activităţii“, a declarat pentru GdS un reprezentant al sindicatului din cadrul Cummins.


Reprezentantul sindicatului a mai precizat, la solicitarea GdS, că sindicaliştii au fost informaţi că nu vor mai urma alte disponibilizări în perioada următoare.
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Dolj a confirmat, pentru GdS, că a fost anunţată concedierea colectivă la Cummins. ITM Dolj confirmă că sindicatele şi patronatul au ajuns la un acord. Aşadar, conflictul de muncă s-a stins.

Angajaţii de la Cummins vor primi până la maximum 12 salarii compensatorii

Persoanele care vor pleca acasă în decembrie de la Cummins vor primi salarii compensatorii. Potrivit unor reprezentanţi ai sindicatului, cei disponibilizaţi vor primi între 3 şi 12 salarii. Acestea se dau în funcţie de vechimea angajaţilor în firmă. Persoanele care au vechime de un an în firmă vor primi trei salarii compensatorii. Suma creşte până la maximum 12 salarii compensatorii, pentru cei care au peste 9 ani vechime în companie.


Compania Cummins, cu acţionariat din Marea Britanie, este un pion în industria craioveană. Firma produce generatoare de mare putere, care ajung, în principal, la export.
În toamna acestui an, compania din industria doljeană a fost zguduită de proteste sindicale, la expirarea vechiului Contract colectiv de muncă şi încheierea celui nou. Pe 15 octombrie, sindicatele au declanşat o grevă de avertisment. Sute de oameni au întrerupt lucrul şi au ieşit în curtea fabricii. După negocieri dure şi după proteste de stradă, sindicaliştii au obţinut o majorare salarială de 6,5%. În acelaşi timp, nu s-a ajuns la grevă generală.

Lucrează sâmbăta şi duminica doar în mod excepţional


Salariaţii ieşiseră în stradă şi din cauza propunerii patronatului de a lucra sâmbăta şi duminica, în sensul de a fi la dispoziţia societăţii în weekend. După negocieri cu conducerea societăţii a rămas valabilă prevederea ca doar în situaţii de excepţie să fie chemaţi angajaţii la lucru sâmbăta şi duminica. Angajaţii care vor lucra sâmbăta şi duminica vor primi un spor salarial de 20% din salariul de bază şi două zile libere în cursul săptămânii.


După negocierea noului CCM, preşedintele Sindicatului Libertatea de la Cummins, Constantin Dulgheru, şi-a dat demisia. Locul acestuia este ţinut de vicepreşedintele Cosmin Ionuţ Giorgescu, până la alegerile sindicale.

Cummins şi-a dublat cifra de afaceri

Businessul companiei din Craiova s-a dublat în 2018, faţă de 2017. În 2017, producătorul de generatoare înregistrase o cifră de afaceri de 352 de milioane de lei. În 2018, Cummins Generator Technologies a înregistrat o cifră de afaceri de 634 de milioane de lei. Conform datelor din bilanţ, în 2018, profitul net al companiei a fost de 19 milioane de lei. Conform bilanţului aferent anului 2018, depus de firmă la Ministerul Finanţelor, Cummins figura cu 781 de angajaţi în fabrica de la Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS