9.2 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriŞcoala de fotbal Milan Academy, la primul cantonament în afara ţării

Şcoala de fotbal Milan Academy, la primul cantonament în afara ţării

Juniorii înscrişi la Şcoala de fotbal Milan Academy, aflată sub egida clubului italian AC Milan, au plecat luni în primul cantonament în afara ţării. Copiii se vor antrena, timp de o săptămână, în localitatea Donji Milanovic din Serbia.

Condiţii excelente pentru pregătirea returului

Anul începe în forţă pentru copiii înscrişi la Milan Academy, care au început deja pregătirea pentru returul care urmează. „Este primul cantonament pe care îl facem în afara ţării. Copiii sunt entuziasmaţi, gata să înceapă anul cu reuşite. Sunt plini de energie şi ambiţioşi. Au condiţii extraordinare în Serbia“, spune directorul sportiv al Academiei, Jan Nicola.

Grupa 2003-2004 este însoţită de antrenorul Marian Bîcu, grupa 2005-2006, de antrenorul Jean Duţă şi grupa 2007-2008 îl are alături pe antrenorul Cătălin Gârleşteanu.

„Copiii vor beneficia de pregătire la toate nivelurile: fizic, tactic, tehnic. Le mulţumim, pe această cale, sponsorilor noştri care au făcut posibil acest cantonament, Andreea și Ovidiu Pașoi Sîrbu, managerii companiei E-TWOW. Datorită lor avem toate condiţiile pentru cea mai bună pregătire a acestor copii“, menţionează Jan Nicola. „Mulţumim, totodată, şi celorlalţi sponsori care s-au alăturat proiectului Milan Academy: Team Montage, ValRom, MetalCom, Casa Dobrescu, Ascet şi Nitela“ Cu sprijinul noilor sponsori, conducerea academiei speră să dezvolte și mai mult școala de fotbal în anul 2020.

Copiii sunt însoţiţi de antrenorii Marian Bîcu, Jean Duţă şi Cătălin Gârleşteanu.

Planuri de dezvoltare în acest an

Pentru anul 2020, echipa Şcolii de Fotbal Milan Academy are în plan dezvoltarea proiectului. Unul dintre planurile pentru acest an este construirea unui balon acoperit la baza sportivă de la Mischii. „Am reuşit să trecem de toată birocraţia şi vom da drumul construcţiei balonului în primăvară. Este un pas foarte important pentru noi, vom putea să ne facem perioada de pregătire la noi acasă în perioada de iarnă“, transmite Jan Nicola.

Investitorii, Andreea și Ovidiu Pașoi Sîrbu, şi directorul sportiv doresc să mărească şi numărul de antrenori din stafful tehnic şi să pună accentul pe creşterea numărului jucătorilor de mare calitate.

Totodată, bazându-se pe sprijinul unuia dintre sponsorii școlii de fotbal, conducerea academiei speră că în anul următor va reuși să finalizeze și construcția unei tribune pe stadionul din Mischii.

Academie de fotbal la standarde europene

Școala de fotbal Milan Academy este una dintre puţinele școli de fotbal din țară care antrenează la standarde europene.


Școala de fotbal Milan Academy este una dintre putinele școli de fotbal din țară care antrenează la standarde europene.

Parteneriatul dintre E-TWOW România şi Şcoala de fotbal Milan Academy a luat naştere în 2017, atunci când Jan Nicola, căutând susţinere, a prezentat proiectul conducerii companiei E-TWOW Electric Mobility, manageriată de Andreea şi Ovidiu Paşoi Sîrbu. Având încredere totală în proiectul prezentat, E-TWOW România a fost încă de la început cel mai bun partener în drumul spre realizarea acestuia.

Şcoala de fotbal Milan Academy este o șansă pentru toți copiii din Oltenia de a-și urma visul unei cariere de succes în lumea celui mai iubit sport.

Jan Viorel Nicola a antrenat, timp de şapte ani, juniorii unei școli de fotbal a clubului AC Milan, a câștigat competiții şi turnee, dar, mai ales, a câștigat încrederea oficialilor de la prestigiosul Milan Academy de a deschide Școala de fotbal AC Milan pe meleaguri românești.

Înscrierile la academie se pot face pe site-ul oficial milanacademy.ro, la numărul de telefon 0764.863.444 sau în cadrul showroom-ului E-TWOW de pe Calea București Nr.21, Bl15A.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS