0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUE aprobă planurile României de a acorda un împrumut de 251 milioane de euro pentru CEO

UE aprobă planurile României de a acorda un împrumut de 251 milioane de euro pentru CEO

Comisia Europeană a aprobat luni, în conformitate cu normele Uniunii Europene privind ajutoarele de stat, planul României de a acorda un împrumut temporar în valoare de 251 milioane de euro producătorului de electricitate pe bază de lignit Complexul Energetic Oltenia, care în prezent se confruntă cu dificultăţi financiare, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Complexul Energetic Oltenia are o capacitate de 3,2 Gigawaţi şi generează aproximativ 25% din producţia de electricitate a României.

Insolvenţa ar duce la concedierea a 13.000 de oameni

În temeiul Orientărilor Comisiei privind ajutoarele de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor, statele membre pot să sprijine întreprinderile aflate în dificultate, cu condiţia, în special, ca măsurile de sprijin public să fie limitate în timp şi ca amploare şi să contribuie la realizarea unui obiectiv de interes comun.

„În cazul de faţă, Comisia consideră că împrumutul este limitat la îndeplinire necesităţilor de lichiditate bine identificate ale companiei. În plus, România s-a angajat ca, după şase luni, fie împrumutul va fi rambursat în întregime, fie CE Oltenia va demara o restructurare de amploare pentru a reveni la viabilitate pe termen lung sau să fie lichidată. De asemenea, Comisia a decis că ajutorul contribuie la realizarea unui obiectiv de interes comun, deoarece reduce riscul de insolvenţă care ar putea conduce la posibila pierdere a 13.000 de locuri de muncă într-o regiune caracterizată deja de un nivel relativ ridicat al şomajului” se arată în comunicatul Comisiei.

Din aceste motive, Comisia a ajuns la concluzia că împrumutul este limitat în timp, iar efectele sale pozitive depăşesc distorsiunile provocate concurenţei ca urmare a intervenţie publice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS