7.9 C
Craiova
joi, 9 ianuarie, 2025
Știri de ultima orăBani & AfaceriGoogle oferă 540 milioane dolari pentru firme mici și mijlocii, în bani și servicii de publicitate

Google oferă 540 milioane dolari pentru firme mici și mijlocii, în bani și servicii de publicitate

Compania IT americană Google a anunțat vineri un program de peste 800 de milioane de dolari, din care 540 de milioane de dolari, în bani și servicii de promovare online, vor fi orientați către firme mici și mijlocii (IMM), ca răspuns la criza mondială provocată de pandemia de COVID-19, informeaza Startupcafe.ro.

Pentru ce ofera Google 540 de milioane de dolari

Astfel, un fond de investiții de 200 de milioane de dolari va fi direcționat de Google și compania-mamă, Alphabet, către organizații neguvernamentale și instituții financiare din toată lumea, pentru a oferi acces la capital afacerilor mici și mijlocii. Acest fond vine peste cei 15 milioane de dolari pe care fundația Google.org îi oferă, sub formă de granturi, unor organizații non-profit pentru a asigura finanțări IMM-urilor.

Ce valoare au creditele de publicitate pe Google Ads

Credite de publicitate pe Google Ads în valoare totală de 340 de milioane de dolari vor fi oferite firmelor mici și mijlocii care au conturi active de promovare online prin Google Ads. Vor putea beneficia de aceste servicii IMM-uri din toată lumea, care au conturi active de Google Ads începând de la 1 ianuarie 2019 și care s-au promovat direct prin Google sau prin agenții partenere. Astfel, în situația dificilă în care se află acum, micile afaceri vor putea să ajungă mai ușor în atenția clienților.

În plus, în cadrul programului său de răspuns la pandemia coronavirus, compania americană va oferi servicii de promovare online în valoare de 250 de milioane de dolari Organizației Mondiale a Sănătății (WHO) și unor instituții guvernamentale, pentru a transmite publicului și a disemina informații importante pentru prevenirea extinderii COVID-19.

Servicii Google Cloud de 20 de milioane de dolari vor fi oferite unor institute de cercetare și universități care studiază posibile remedii și vaccinuri împotriva noului coronavirus COVID-19.

Mai multe detali despre cele 540 de milioane de dolari de la Google, aflati de pe Startupcafe.ro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS