Guvernul a prelungit posibilitatea ca firmele să beneficieze de bonificaţia de 10% la plata impozitului către stat, dacă efectuerază plata înainte de termenul scadent. Iniţial, pe perioada pandemiei, firmele au beneficiat de o bonificaţie de 10% la plata impozitului pe venitul microîntreprinderilor şi la plata impozitului pe profit.
Prevederea era stipulată în OUG nr. 33/2020 şi se referea la primul termen de plată din anul 2020, respectiv 25 aprilie, pentru trimestrul anterior. Recent, guvernul a venit cu OUG nr. 99/2020 prin care se acordă bonificaţia de 10% firmelor care îşi plătesc impozitele la următoarele termene scadente. Beneficiază de reducerea de impozit firmele care datorează impozit pe profit. Dar şi microîntreprinderile care datorează trimestrial impozitul pe venit vor plăti cu 10% mai puţin, dacă achită înainte de termenele legale.
Pentru venitul microîntreprinderilor, termenul de plată a impozitului pentru trimestrul al doilea al anului este 25 iulie. Având în vedere că data de 25 pică într-o zi nelucrătoare, termenul de plată se prelungeşte până luni, 27 iulie. Microîntreprinderile datorează impozit pe venit în cuantum de 1% sau 3% din veniturile realizate, în funcţie de numărul de salariaţi. Firmele vor putea plăti impozitele cu o reducere de 10% şi la termenul de plată din octombrie, conform OUG nr. 99/2020.
Ce spune noua legislaţie aplicabilă
Iată ce prevede OUG nr. 99/2020, la art. III: „(1^1) Contribuabilii plătitori de impozit pe profit, indiferent de sistemul de declarare şi plată prevăzut la art. 41 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi contribuabilii plătitori de impozit pe venitul microîntreprinderilor, care achită impozitul datorat trimestrial/plata anticipată trimestrială până la termenele scadente, 25 iulie 2020 inclusiv, pentru trimestrul II, respectiv 25 octombrie 2020 inclusiv, pentru trimestrul III, beneficiază de o bonificaţie de 10% calculată asupra impozitului datorat trimestrial/plăţii anticipate trimestriale“.
Ordinul ANAF nr. 935/2020 a completat formularele 100 şi 710, care se depun la ANAF de către firmele plătitoare de impozit pe profit şi pe venit. Au fost modificate şi instrucţiunile de completare ale acestora, aprobate prin Ordinul ANAF nr. 587/2016. Astfel, s-a introdus un nou rând intitulat „1.2 Bonificație”.
Pe acel rând se evidențiază bonificația de care beneficiază plătitorii de impozit pe profit, precum și plătitorii de impozit pe veniturile microîntreprinderilor. Firmele care achită impozitul înainte de termenul scadent de 27 iulie trebuie să plătească la stat cu bonificaţia de 10% aplicată la impozitele datorate.
La termenul de plată scadent în aprilie, la Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Dolj au fost 3.196 de firme care au plătit înainte de termenul scadent, pentru a beneficia de bonificatia de 10%.
Firmele scapă, temporar, de executări silite. Acestea rămân suspendate până la toamnă
De asemenea, firmele mai beneficiază de păsuire din partea ANAF în ceea ce priveşte executarea silită, până spre finalul anului 2020. Sunt suspendate măsurile de executare silită până pe 25 octombrie 2020.
Până la data respectivă, Fiscul nu mai trimite somaţii şi nu mai face popriri pe conturi. Excepţie fac executările silite care rezultă din fapte penale (evaziune şi altele), executări ce au fost decise prin hotărâri judecătoreşti.