-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCe afaceri au avut marile firme din Dolj anul trecut

Ce afaceri au avut marile firme din Dolj anul trecut

Firmele din industrie au înregistrat cele mai mari afaceri din județ. De asemenea, marile firme din distribuție și retail au înregistrat cifre de afaceri în creștere față de anul anterior.

Firmele doljene au publicat bilanțurile pe anul 2019. Potrivit datelor publice, cea mai mare cifră de afaceri din Dolj a fost înregistrată în industrie.

Cea mai mare cifră de afaceri din Dolj a fost înregistrată de Ford România. În 2019, fabrica de autovehicule din Craiova a avut afaceri de 10,305 miliarde de lei. Veniturile Ford pe 2019 au fost în ușoară scădere față de anul 2018, când fuseseră de 10,552 miliarde de lei. Profitul realizat de Ford la Craiova anul trecut a fost de 159 milioane de lei. Profitul a fost mai mic decât cel din 2018, când Ford înregistrase 176 milioane de lei drept profit. În 2019, producătorul auto a avut 5.289 de angajați. Anul acesta are aproximativ 6.200.

Cummins a avut o cifră de afaceri de aproape un miliard de lei

Anul trecut a fost unul bun, din punct de vedere al afacerilor, pentru Cummins Generator Technologies România SA. Compania producătoare de generatoare de mare putere a realizat afaceri de 989 de milioane de lei, anul trecut. Afacerile Cummins în Craiova, în 2019, au fost în creștere semnificativă față de anul anterior celui analizat. În 2018, business-ul Cummins a fost de 634 milioane de lei. Rămâne de văzut ce se va întâmpla în 2020 cu afacerile companiei. Cummins a fost nevoită să disponibilizeze din personal, în ultima perioadă, invocând diminuarea comenzilor, conform datelor furnizate, la acea vreme, de sindicaliști.

Profitul Cummins pe 2019 s-a situat la nivelul a 53 de milioane de lei. La finalul anului, compania avea un număr mediu de salariați de 809 persoane.

Afaceri mari în agricultură

O cifră de afaceri importantă a înregistrat anul trecut și o firmă care activează în domeniul agriculturii. Cerealcom Dolj a avut afaceri de 679 de milioane de lei anul trecut. Business-ul Cerealcom a fost în ușoară creștere față de 2018, când realizase afaceri totale de 677 milioane de lei.

Profitul firmei a fost de19 milioane de lei. Societatea a avut anul trecut un număr mediu de 350 de angajați.

Casă Noastră SRL, în topul firmelor cu afaceri mari

O cifră de afaceri importantă a realizat și Casa Noastră SRL. În 2019, compania a avut venituri de 297 milioane de lei. Cifra de afaceri din 2019 a fost în scădere față de cea din anul precedent, când realizase un volum de vânzări de 303 milioane de lei. Profitul celor de la Casa Noastră a fost de 16,5 milioane de lei. Casa Noastră este și un important angajator în zonă. Compania figurează pe site-ul Ministerului Finanțelor cu un număr mediu de 1.324 de angajați.

Alți industriași cu afaceri mari

Câțiva furnizori ai Ford de pe platforma industrială a Craiovei au avut business-uri mari anul trecut, în trend cu producătorul auto. Un exemplu este Magna Exteriors, care s-a situat în 2018 în top 10 firme după cifra de afaceri. Magna a avut afaceri importante și în 2019. Compania a realizat o cifră de afaceri de 225 milioane de lei anul trecut. Profitul realizat a fost de 60 de milioane de lei. Firma figurează cu un număr mediu de 311 angajați pe anul anterior.

Kirkhhoff Automotive este tot un furnizor Ford de pe platforma industrială a Craiovei. A avut o cifră de afaceri de 123 de milioane de lei anul trecut și a obținut un profit de 12,3 milioane de lei. Kirchhoff avea 229 de angajați, la finele lui 2019.

Tot din domeniul industriei mai sunt și alte firme importante. Popeci Utilaj Greu a avut o cifră de afaceri de 54 de milioane de lei în 2019. Afacerile au fost în scădere față de anul anterior celui analizat, când se situasera la 74 milioane de lei. Pierderea pe 2019 a fost de 6,8 milioane de lei, în scădere față de 2018 când fusese de 9,4 milioane de lei.

Afaceri în construcții, retail și distribuție

O firmă mare din distribuție a avut o cifră de afaceri semnificativă în 2019. Nitela Impex a avut venituri de 234 milioane de lei. Profitul Nitela a fost de 2,8 milioane de lei, anul trecut. Compania figurează cu 527 de angajați.

În domeniul materialelor de construcții, MITLIV Exim a înregistrat o cifră de afaceri de 167 milioane de lei, în perioada analizată. Profitul companiei a fost de 6,3 milioane de lei. În 2019 a avut un număr mediu de angajați de 214 persoane.

Și în domeniul comerțului cu ridicata au fost realizate afaceri mari anul trecut. Primul magazin din Craiova de tip cash&carry cu capital autohton, Exflor, a avut o cifră de afaceri de 119 milioane de lei. Afacerile de anul trecut au fost în creștere față de anul 2018, când se situaseră la nivelul a 97 de milioane de lei. Profitul Exflor a fost de 4,87 milioane de lei. Firma a avut, anul trecut, un număr mediu de 223 de salariați.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS