Iurii Berzoi s-a născut în Republica Moldova şi a venit în Craiova la facultate. Astăzi, are o familie întemeiată aici şi o afacere care duce mai departe moştenirea din locurile natale: o pepinieră în Breasta, deschisă deja de 15 ani.
“După şcoală, mergeam la pepinieră”
Pepiniera FLORAFRUCT din Breasta este autorizată conform standardelor UE şi produce o gamă variată de pomi fructiferi specifici zonei şi viţă de vie, totul la cea mai înaltă calitate. Iurii Berzoi, inginer agronom, povesteşte cum a ajuns să se ocupe de aceasta:
“În zona de unde vin eu, din nordul Republicii Moldova, aceasta era activitatea de bază a familiei. În locurile unde m-am născut era pepiniera Uniunii Sovietice. Copiii, din gimnaziu, mergeau la pepinieră după şcoală. Când am început să fac mici afaceri, mi-am dat seama că, pentru a reuşi, trebuie să ştii ce faci, să ai cunoştinţe în domeniul respectiv. Am cumpărat ferma din Breasta şi am început. A fost greu, dar am ocupat golul lăsat de stat în acest domeniu, am consolidat ceea ce am construit, iar acum sunt 15 ani deja de când suntem pe piaţă.”
Pomi fructiferi, viţă de vie şi plante pentru decor
Pepiniera Florafruct se adresează nevoilor de amenajări spaţii verzi, plante decor şi arhitectură peisageră, pomi fructiferi, puieţi, pomi altoiţi. “Avem meri, peri, pruni, cireşi, caişi, piersici, vişini”, spune administratorul, în timp ce ne arată şi portaltoiul.
“Multă lume înţelege greşit ce înseamnă un pom altoit. Unii oameni spun că au luat un pom foarte bun din afară, din altă ţară. Da, acel pom poate fi foarte bun în zona de unde este luat, dar să nu se adapteze aici. Portaltoiul e o rădăcină specifică zonei şi e foarte important, pentru că de el depinde evoluţia pomului”.
Iurii preferă soiurile locale şi s-a preocupat să caute în zonă pomi rezistenţi, trainici. Aşa a ajuns odată la gospodăria unei femei care avea un gutui imens, roditor. “Luam ramuri de altoi de acolo, îmi spunea că în urmă cu 50 de ani, când s-a măritat, gutuiul era tot acolo şi era şi atunci mare.”
Laborator pentru înmulţirea in vitro
La pepiniera Florafruct din Breasta, Iurii a amenajat şi un laborator, unde produce şi înmulţeşte in vitro
specii pomicole, arbuşti fructiferi şi ornamentali, la comandă.
Pepiniera Florafruct se află pe Strada principală, nr. 113, Localitatea Valea Lungului, Comuna Breasta, Judetul Dolj, (la 13 km de Craiova).Se pot face comenzi telefonic, la numărul 0742 154 811, cu expediere prin curier.