0.6 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriNoua modă la terase: semisfere încălzite sau copertine incolore

Noua modă la terase: semisfere încălzite sau copertine incolore

Pentru a putea să țină terasele cât mai mult timp deschise, în sezonul rece, proprietarii de baruri și terase din Craiova au devenit inovativi.

Proprietarii de baruri și terase din centrul Craiovei s-au adaptat condițiilor legislative, dar au făcut și mici artificii, pentru a-și ține clienții aproape cât mai mult timp.

În condițiile în care în spațiile închise nu mai este permisă niciun fel de activitate de restaurant sau bar, iar afară, la terasă, frigul își spune cuvântul, deținătorii de terase au fost nevoiți să se adapteze. Astfel, la tot pasul au apărut semisfere de dimensiuni diferite, confecționate dintr-un material transparent, ca o folie. Arată ca niște cupole, cu mici porțiuni deschise, pe unde circulă aerul.

Pentru a putea să țină terasele cât mai mult timp deschise, în sezonul rece, proprietarii de baruri și terase din Craiova au devenit inovativi.


În acele semisfere montate în Centrul Vechi încap două-trei mese, cu scaune, distanțate între ele, pentru a se menține distanțarea fizică impusă de lege.
Alte terase au fost îmbrăcate la exterior cu un material incolor, impermeabil. Din loc în loc sunt deschise porțiuni din acele copertine incolore, pentru a permite aerului să intre și fumului să iasă. Unii, mai creativi, au alăturat palmieri lângă cupolele din plastic.

Cum sunt încălzite terasele

Atât în unele semisfere cât și pe terasele acoperite cu copertine transparente sunt dispozitive de încălzire. Unele funcționează pe bază de gaze naturale. Altele arată ca niște radiatoare, conecatate la curent electric. Cert este că proprietarii s-au străduit să decoreze cât mai bine acele terase acoperite, astfel încât clienții să aibă confort.


“Am ales să facem tot ce putem pentru a primi clienții și în sezonul rece. Cât se poate. În condițiile actuale, o terasă încălzită nu este un moft. Este o necesitate. Respectăm toate condițiile legale. Mesele sunt distanțate, personalul poartă măști, iar fiecare loc este dezinfectat după clienți”, a spus proprietarul unei terase din centrul Craiovei.
Acolo unde terasele erau încălzite erau cei mai mulți clienți.


Mai mulți proprietari de terase au decis să strângă scaunele și mesele și să pună lacătul pe ușă. Zilele trecute, în centrul urbei mai erau și câteva terase care nici nu au închis, nici nu au acoperit. Însă acelea mai aveau expuse doar câte una, două mese pentru eventualii clienți.
Firmele care activează în domeniul HORECA au fost printre cele mai afectate de pandemie, alături de firmele din turism și din alte domenii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS