-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCând trebuie conectate casele de marcat la serverele ANAF

Când trebuie conectate casele de marcat la serverele ANAF

Firmele mici și mijlocii trebuie să se conecteze la serverele ANAF. Legiuitorii au amânat perioada aplicării amenzilor până la 31 martie, însă au rămas valabilă obligativitatea conectării caselor de marcat electronice fiscale la serverele ANAF. Acel termen se apropie. Ce trebuie să facă firmele?

După mai mulți ani de încercări eșuate, Fiscul va reuși să conecteze la serverele proprii casele de marcat electronice fiscale din întreaga țară. Se apropie termenul final până la care au obligația de a se conecta și firmele de dimensiuni mai mici. Marii contribuabili s-au conectat deja.
Prin OUG 226/2020 care a modificat legislația fiscală s-au suspendat doar termenele până la care nu pot fi amendate firmele care nu își conectează aparatele de marcat electronice fiscale (AMEF) la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Obligativitatea conectării a rămas în vigoare. De data aceasta sunt vizate firmele mici și mijlocii. Termenul pentru conectarea marilor contribuabili a expirat de anul trecut.


“Reamintim care sunt termenele de conectare la distanţă a AMEF –urilor, în vederea transmiterii de date fiscale către ANAF sunt:

  • la 30.09.2020 a fost termen pentru mari contribuabili;
  • la 1 februarie 2021este termenul pentru contribuabili mici și mijlocii.
    Operatorii economici care achiziţionează AMEF-uri ulterior datei de 1 februarie 2021 vor conecta la dată instalării aparatului de marcat electronic fiscal”, informează specialiștii de la firma de audit și consultanță Professional Consulting, la solicitarea GdS.

Firmele care nu își conectează AMEF-urile la ANAF nu pot fi amendate până în aprilie

Chiar dacă a rămas valabilă obligativitatea conectării, ANAF nu poate aplică amenzi până la finalul lunii martie. Doar din aprilie pot fi date amenzi, dacă legislația nu se mai schimbă până atunci.


“Se suspendă până la data de 31 martie 2021 dispozițiile art. 10 lit f din OUG nr 28/1999 potrivit cărora constituie contravenție: nerespectarea de către utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale a dispoziţiilor prevăzute la art. 3^1 alin. (4) (care prevede obligația conectării- n.r.)”, informează specialiștii de la Professional Consulting. De asemenea, se suspendă și dispozițiile art. 11 alin. 1 lit j din OUG 28/1999 privind dotarea agenților economici cu case de marcat fiscale care prevăd sancțiunea. Adică amendă.
Prin OUG nr 181/2020, care a modificat legislația fiscală, aceste prevederi fuseseră suspendate până la 31.12.2020.

Cum se conectează casele de marcat la serverele ANAF

Prin Ordinul președintelui ANAF nr 2668/2020 s-a stabilit calendarul conectării caselor de marcat electronice fiscale la serverele ANAF. Totodată, s-a stabilit și procedura tehnică. Astfel, la art. 1 din Ordinul amintit se prevede cum trebuie să procedeze firmele, pentru a își conecta aparatele fiscale la ANAF. Redăm o parte din specificațiile tehnice ale procedurii de conectare.

“ART. 1 (1) Operatorii economici care utilizează aparatele de marcat electronice fiscale instalate în zone deservite de reţele de comunicaţii electronice au obligaţia trecerii aparatelor din regimul de funcţionare cu profil 0 la regimul de funcţionare cu profil 1. (2) Trecerea la profilul 1 se face prin importul certificatului digital al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, urmat de importul unui fişier XML, prevăzut la secţiunea II. 10 din anexă nr. 2 la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 146/2018 (…)”, se arată în Ordinul nr. 2668/2020.


Ideea conectării caselor de marcat la ANAF a fost luată de Guvern în încercarea reducerii evaziunii fiscale. Statul presupune că ar putea avea control mai aproape de realitate în ceea ce privește vânzările de bunuri și servicii și asupra plății taxelor. Mărfuri de valori mai mari fiscalizate înseamnă TVA de încasat in crestere pentru stat.
Totuși, tranzacțiile care se fac “la negru” și nu sunt evidentiate prin casele de marcat nu pot fi controlate prin măsurile de mai sus. Practic, firmele pot face evaziune fiscală la fel ca înainte, când nu fiscalizau tranzacțiile cu bunuri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS