-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCraiova se dezvoltă imobiliar, inclusiv la periferie. Cum sunt prețurile

Craiova se dezvoltă imobiliar, inclusiv la periferie. Cum sunt prețurile

Ansamblurile rezidențiale apar ca ciupercile după ploaie. Se construiesc zeci de blocuri atât în interiorul Craiovei, cât și în zona periurbană. Care este acum cererea pentru apartamente, case și pentru terenuri, la marginea urbei.

Ofertele de apartamente noi în Craiova sunt din ce în ce mai numeroase. Apar tot mai multe complexe rezidențiale. Multe ansambluri se construiesc în interiorul orașului. Însă, au apărut proiecte de ansambluri rezidențiale și în afara municipiului, acolo unde au fost posibile conexiuni la utilități.
Dacă nu ar exista cerere pentru apartamente noi, dezvoltatorii nu s-ar înghesui să ridice alte blocuri.
Foarte multe apartamente se construiesc pe Calea București, dar și în alte zone din oraș unde a existat o suprafață de teren propice construirii, inclusiv printre zonele decase.


Unde se construiesc cele mai multe apartamente și care sunt prețurile cerute de dezvoltatori vom detalia în cele ce urmează. Am selectat cateva exemple de blocuri in constructie, unde sunt oferite multe locuinte.
Complexul Happy Residence 2 apare pe Calea București. Potrivit anunțului postat pe craiovaimobiliare.ro, ar fi vorba de 210 apartamente dispuse în trei blocuri de nivel S+P+11. Blocurile ar avea parcări subterane și supraterane.

Apartamentele ar avea o suprafață între 61 și 68 mp, iar prețul este de 1.100 de euro/mp, la care se adaugă TVA.
Cel mai mare ansamblu rezidențial din Craiova, President Residence, tot pe Calea București, zona Viitorul, va avea, în total, 800 de apartamente și 800 de locuri de parcare, conform anunțului făcut de dezvoltator pe site-ul propriu. Apartamentele au între 64-76 mp. Multe s-au vândut deja. Locuințele se pot achita din timpul construcției, cu un avans cuprins între 15-50%, apoi cu plata în tranșe, la alegerea cumpărătorului, în funcție de evoluția lucrărilor.

Cumpărătorii pot vizita șantierele, să vadă ce materiale se folosesc

Potrivit unui anunț postat pe www.gds.ro, la Lăpuș Residence, în zona Electroputere Park, se construiesc trei blocuri și urmeaza să se mai ridice alte patru blocuri, în spatele acestora, fiind departajate de o zona verde impresionantă (de circa 7.000 mp). Dezvoltatorul imobiliar are propriul birou de vânzări.

Redactorul GdS a contactat incognito dezvoltatorul, ca un potențial cumpărător. Apartamentele care se construiesc acum se vând la prețul de 1.290 de euro/mp, plus TVA – preț de pornire. Se vând din timpul construcției. Apartamentele de 3 camere au între 86 și 105 mp, cu tot cu balcoane. Acestea din urmă au un balcon de 17 mp. Balcoanele se vând la un preț mai mic, respectiv de 650 euro/mp. “La ora actuală avem trei blocuri în construcție. Estimăm că în două luni să fie gata. În acest moment se fac finisajele la exterior, dar depindem de vreme.

Apartamentele sunt open space, dar doar livingul și cu holul, iar bucătăria este separată cu ușa. Le-am transmis constructorilor că la noi se gătește mult, astfel că familiile care cumpara doresc ca bucătăria să fie închisă, separată de living. Puteți să veniți să vizitați șantierul, pentru a vedea cum se construiește și ce materiale se folosesc. Arhitectul solicită fișa tehnică pentru fiecare material și totul este controlat”, a precizat reprezentanta dezvoltatorului de la biroul de vânzări.

Unde se dezvoltă Craiova, din punct de vedere imobiliar

Complexurile rezidențiale construite anul trecut sau în 2019 s-au vândut, aproape integral. Încet, încet, apar blocuri și la marginea Craiovei. S-a construit și în alte zone, inclusiv în zona Parcului Romanescu și în 1 Mai.

“Se construiește și ia marginea Craiovei, dar și în oraș. Apartamentele din două blocuri noi din zona 1 Mai s-au vândut cu banul jos, adică persoanele nu au apelat la credite, ci aveau banii în conturile proprii, plus cash. Ansamblul Decebal Residence, construit de cei de la Casa Noastră, a fost vândut în totalitate și am înțeles că vor începe construcția altor blocuri, în etapa a două. În zona periurbană, pe lângă Hamat, un dezvoltator a anunțat că va construi 170 de apartamente.

Craiova se dezvoltă din punct de vedere imobiliar și pe segmentul de case, tot în zona periurbană. Se construiesc case în zona Cârcea, la Simnicul de Sus se fac cartiere de case, precum și la Ghercesti”, a precizat Cristian Clenciu, vicepreședintele Asociației Române a Agențiilor Imobiliare (ARAI). Având în vedere că cererea vine de la persoane care acum locuiesc în Craiova se poate spune că este o dezvoltare a municipiului, în Zona Metropolitană.

Prețurile la apartamentele noi se mențin ca anul trecut

Concurență între dezvoltatorii imobiliari a făcut că prețurile să se mențină și anul acesta la același nivel că anul trecut. Cele mai multe apartamente sunt cumpărate din timpul construcției. Practic, dezvoltatorul construiește pe banii clientului. Se da un avans, atunci când blocul este încă în stadiul de proiect. Inclusiv avansul poate fi diferit, în funcție de suma. Coantumul acestuia influențează prețul final al apartamentului. Cu cât avansul este mai mare, cu atât cumpărătorul va plăti mai puțin. Apoi, apartamentul este plătit în tranșe, în funcție de cum evoluează lucrările.


“În general, prețurile la apartamentele noi sunt între 1.100-1.200 de euro pe metrul pătrat și până la 1.500 de euro pe metrul pătrat. Casele din zona periurbană au prețuri între 70.000 și 200.000 de euro. Pentru astfel de case a existat cerere și în pandemie și încă există cerere. Chiar a început să crească, pentru că oamenii au tendința de a se muta la case. În oraș, prețurile caselor pornesc de la 250.000 de euro”, a precizat specialistul în imobiliare, Cristian Clenciu.

Prețurile la apartamentele vechi au stagnat, cu excepția celor de 2 camere, care au urcat

Cu toate că se construiesc multe apartamente noi, excista un segment de apartamente vechi care și-au menținut prețurile de anii anteriori. Sau chiar au urcat cu 10-15%, că urmare a intensificării cererii. “Este vorba despre apartamentele vechi, cu două camere, la care prețurile au urcat. Pentru acestea există cea mai mare cerere. În special din partea persoanelor care cumpără o locuința pe credit. Dacă în 2020, se cereau 63.000 de euro pentru un apartament cu două camere, acum, apartamente în condiții similare se vând cu 70.000-74.000 de euro”, a mai spus vicepreședintele ARAI.


La restul apartamentelor vechi prețurile au stagnat în pandemie. Atât anul trecut, cât și în 2021. Prețul apartamentelor vechi varieaza între 900-1.100 euro/mp, în funcție de zona, de dotări și de etaj.

Se caută terenurile din apropierea Craiovei. Prețurile sunt în urcare

În schimb, pe piață imobiliară se resimte o mișcare de prețuri inclusiv în zona de terenuri. “Sunt persoane care caută terenuri pentru a-și construi o casă sau pur și simplu vor să investească în imobiliare și aleg terenurile. Acest lucru a generat scumpiri. Din experiența mea, dacă acum doi ani terenuri din jurul Craiovei se vindeau cu 30-40 de euro pe metrul pătrat, în intravilan, acum se vând cu 50-60 de euro pe metrul pătrat”, a conchis specialistul în imobiliare contactat de GdS.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS