România este țara în care declarațiile țin loc de politici publice.
Din păcate, declarațiile nu țin nici de foame, nici de cald: impactul creșterii prețurilor la energia electrică și termică a început deja să se vadă, și încă nu a venit frigul. Când o veni, Dumnezeu cu mila, căci Guvernul are altă treabă.
Este adevărat faptul că trecerea la tehnologii mai puțin poluante, agreată la nivel de UE, vine cu costuri suplimentare; la fel de adevărat e faptul că în România am rămas la stadiul de ”iarna nu-i ca vara”. Nu numai că nu avem strategii publice, dar nu avem nici persoane independente și bine pregătite profesional în consiliile de administrație ale autorităților publice care ar trebui să supravegheze piața.
Până mai ieri, faptul că furnizorul final de energie electrică nu-și făcea treaba însemna o reclamație inutilă la ANPC, urmată de una la fel de inutilă la ANRE. Nimănui nu i-a păsat de niște electrocasnice făcute scrum din neglijența furnizorului, deși felul în care furnizorul nu răspundea reclamațiilor ar fi trebuit să dea de gândit autorităților, de ceva ani.
Din păcate, furnizorii de energie nu au clienți, au consumatori captivi, prinși într-o rețea de interese.
În teorie, liberalizarea pieței ar fi trebuit să ducă la scăderea prețurilor, nu la creșterea lor. Într-o piață liberă, firmele concurează, oferă avantaje, ”vânează” clienți. Din păcate, în România, nu piața s-a liberalizat, ci prețurile. Concurența nu există, există doar posibilitatea, teoretică, a consumatorilor, de a alege răul cel mai mic. Posibilitatea peștelui de a alege care rechin o să-l mănânce.
Nici legea consumatorului vulnerabil, nici anunțata intenție a Guvernului de a plafona prețurile nu oferă soluții, ci doar cârpeli. Bune și-alea, în lipsa unei strategii pe termen mediu și lung și în fața unor oameni care se întreabă, pe bună dreptate, cum vor trece iarna, pentru că toată lumea știe, din experiența trecutului, ce explozie de prețuri urmează creșterii costului energiei.
Cum am ajuns aici?
În primul rând, populând consiliile de administrație ale producătorilor de energie și ale autorităților de reglementare, care ar fi trebuit să aibă grija consumatorului, cu tot soiul de politruci docili, care șed și cugetă, pe mii de euro pe lună, că de făcut nu fac nimic.
În al doilea rând, prin politici populiste, camuflând ajutoarele de stat acordate companiilor producătoare de energie care folosesc cărbune și petrol, mituind șefii și mințind angajații.
Într-o țară în care majoritatea trăiește de la un salariu la altul, o minoritate din ce în ce mai mare trăiește de pe o zi pe alta și-o minoritate din ce în ce mai mică plutește deasupra tuturor jucând golf, poate ar fi necesară o trezire la realitate, deși costurile acestei realități vor fi plătite de cei mai vulnerabili dintre noi. Din păcate, fără strategii de dezvoltare și fără planuri de investiții, asta le lăsăm moștenire și copiilor: un haos din care scapă cine poate, și niciun viitor.
Cosmin-Marian Poteraș, senator de Dolj, USR PLUS
