0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriComuna Predeşti a depus trei proiecte de investiţii majore în cadrul programului Anghel Saligny

Comuna Predeşti a depus trei proiecte de investiţii majore în cadrul programului Anghel Saligny

Demarat în urmă cu câteva săptămâni, noul program naţional Anghel Saligny a fost aşteptat de primăria Predeşti din Dolj cu proiectele gata pregătite. Şi asta pentru că administraţiile locale din mediul rural se bazează foarte mult pe fondurile venite prin acest program, pentru dezvoltarea localităţilor din mediul rural.

Edilul localităţii Predeşti, Florian Şerban, a depus deja trei proiecte importante de investiţii şi speră ca acestea să primească aprobarea cât mai curând.

Proiect pentru asfaltarea completă a satului Predeşti

Unul dintre cele trei proiecte pentru care administraţia locală aşteaptă finanţarea este modernizarea străzilor şi uliţelor în satul Predeşti.

“Dacă obţinem această finanţare, satul va fi asfaltat 100% şi ar dura circa un an să realizăm lucrările”, transmite primarul comunei, Florian Şerban. Valoarea investiţiei se ridică la 17,1 milioane de lei.

Canalizarea, un proiect-cheie

O altă investiţie vizată de primăria comunei Predeşti este cea pentru un sistem centralizat de canalizare a apelor uzate pe o lungime de 18 kilometri şi amenajare staţie de epurare în satul Predeşti, . “Este un proiect amplu şi foarte important pentru dezvoltarea comunei noastre. Valoarea lucrărilor se ridică la 30,5 milioane lei. De-a lungul timpului, am mai încercat să obţin această finanţare, dar nu s-a reuşit până acum”, spune edilul.

Se doreşte modernizarea drumului comunal care leagă satele din localitate

Cel de-al treilea proiect de valoare depus în cadrul programul Anghel Saligny în urmă cu câteva zile vizează modernizarea Drumului Comunal 77, Predeşti – Predeştii Mici – Bucicani. Prin implementarea acestei investiţii, se va face legătura între comuna mamă şi cele două sate, pe o lungime de 6 kilometri şi jumătate, precizează primarul Florian Şerban.
Valoarea acestui proiect se ridică la 17,1 milioane lei.

“Şi mâine am putea începe lucrările dacă primim finanţarea”

Primarul comunei Predeşti spune că totul este pregătit pentru a se da startul lucrărilor de îndată ce se va primi acordul de finanţare.

“Pentru toate aceste proiecte, am toate documentele necesare. Şi mâine aş putea da ordinul de începere a lucrărilor. Şi proiectarea este făcută. Totul este gata, trebuie doar să ni se accepte finanţarea. Din experienţele anterioare, la cererile depuse pe PNDL II, a durat aproximativ un an până am semnat contractul de finanţare. Programul a fost deschis în urmă cu două săptămâni şi au fost depuse, din câte ştiu, peste 10.000 de proiecte. Sperăm că lucrurile vor merge mai repede. Sunt optimist şi încrezător”, a declarat Florian Şerban.

Vom continua să prezentăm planurile de investiţii în comuna Predeşti şi în materiale viitoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS