Universitățile din România, cu mici excepții pe care le știm cu toții, produc cantitate și mai puțin calitate. În mediul universitar adesea cifrele seci capătă importanță mai mare decât realizările concrete care aduc plus valoare.
Cauzele sunt multiple, însă, dată fiind autonomia universitară garantată de Constituție, statul are foarte puține pârghii de stimulare a universităților în a produce și calitate nu doar cantitate.
Cea mai importantă pârghie este fără îndoială finanțarea. Există mai multe categorii de resurse financiare alocate universităților. Voi menționa două, cele mai importante: finanțarea de bază (finanțarea per student – acoperă cheltuielile de funcționare a universităților) și finanțarea suplimentară (alocată prin contract în baza unor reglementări ce țin de legislația secundară – practic la dispoziția ministrului).
Finanțarea per student este un concept imperfect care în timp a dus la situații regretabile în care studenții promovează examenele fără să merite pentru a nu abandona facultatea (implicit finanțarea), sau la situații în care se fac eforturi mari pentru a „recruta” masteranzi doar formal pentru a completa locurile și implicit pentru a păstra finanțarea. Acest instrument care asigură funcționarea universităților, deși reprezintă un concept obiectiv de alocare a finanțării, vine la pachet cu povara afectării calității actului educațional.
În mod ideal, finanțarea universităților ar trebui corelată cu atingerea unor obiective legate de calitate și mai puțin de cantitate, însă realitatea ne arată că politizarea excesivă cu care se confruntă universitățile românești ar putea produce dezechilibre majore în lipsa unor reguli obiective de asigurare a funcționării universităților.
Până la implementarea unui sistem mai bun de alocare a finanțării de bază, putem stimula calitatea prin finanțarea suplimentară care în prezent se alocă în baza unor criterii definite prin legislație secundară, criterii ce pot fi modificate cu ușurință de către minister, fără consultarea Parlamentului în orice moment. Acest lucru trebuie schimbat. Nu putem lăsa în pixul unui ministru, oricare ar fi el, alocarea acestor sume după bunul plac. E nevoie de criterii clare prevăzute explicit de legislația primară pe baza cărora se acordă aceste sume.
Am depus o inițiativă legislativă care își propune să reconfigureze alocarea finanțării suplimentare astfel:
- creșterea finanțării suplimentare de la 30% la 50% din finanțarea de bază, scopul fiind acela de a da o relevanță mai mare acestui instrument
- introducerea unor criterii care să reflecte calitatea actului educațional, astfel:
- cel putin 30% din finanțarea suplimentară se va acorda în funcție de gradul de absorbție a absolvenților pe piața muncii în domeniile corespunzătoare specializării în interval de 3 ani de la absolvirea studiilor de licență;
- cel puțin 20% din finanțarea suplimentară se va acorda în funcție de calitatea cercetării științifice;
- cel puțin 10% din finanțarea suplimentară se va acorda în funcție de implicarea studenților și masteranzilor în proiecte de cercetare
- cel puțin 20% din finanțarea suplimentară se va acorda în funcție de orientarea internațională ținând cont de ponderea mobilităților studențești, de competițiile academice internaționale, de ponderea studenților străini înscriși în programe de studii;
Universitățile sunt o piatră de temelie pentru dezvoltarea societății. Trebuie să evităm cu orice preț compromiterea calității învățământului universitar.
Cosmin-Marian Poteraș, senator de Dolj, USR
