5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriEco Futuro şi industria reciclării: Viitorul începe cu încrederea în “mâine”

Eco Futuro şi industria reciclării: Viitorul începe cu încrederea în “mâine”

În urmă cu 11 ani, Ionuţ Burlan s-a întors în România după 11 ani în afara ţării. A adus cu el speranţa într-un viitor mai curat, al unor oameni mai responsabili. A deschis în Podari o firmă de reciclare de folie de plastic, pe vremea când industria reciclării abia mijea ochii în ţara noastră. A fost un fel de impuls din partea viitorului, căci la acea vreme să deschizi o firmă de reciclare asta însemna. Să priveşti în viitor. De unde şi numele ales pentru business-ul său: Eco Futuro.

“Sunt 11 ani de când am înfiinţat Eco Futuro. Acumulasem o experienţă de 11 ani în Italia şi acea experienţă îmi spunea că e pasul corect. Când m-am întors în ţară credeam foarte tare în ideea aceasta de reciclare, la fel cum cred şi acum. Iar timpul a dovedit că am avut dreptate. S-au făcut paşi mari în domeniul colectării şi reciclării. Pe partea de reciclare evoluţia e clară, în privinţa colectării selective încă este mult loc pentru mai bine. Nu doar în Oltenia, ci în toată ţara. Dar lucrurile se aşază, încet-încet, pe făgaşul cel bun”, spune managerul Eco Futuro.

Pandemia, surmontată prin adaptare și obiective bine definite

Compania Eco Futuro nu a scăpat de efectele pandemiei, dar a reușit să depășească provocările născute de această perioadă prin conștientizarea noii realități și adaptabilitate.

“Sigur că am fost afectaţi și noi de aceşti doi ani de incertitudine. Nu am putut să ne mai facem planuri pe termen lung. Ne-am oprit la proiecţii pe termen scurt şi foarte scurt, am fost nevoiţi să ne adaptăm din mers, săptămânal, chiar zilnic, la unele decizii şi schimbări. E greu să te adaptezi la imprevizibil. Dar ne-am orientat către un scop clar, stabilitatea companiei, și am lucrat în această direcție”, precizează Ionuţ Burlan.
Astfel, antreprenorul a considerat că mai important decât orice este ca echipa să rămână unită şi să îşi găsească echilibrul:

“Ne-am propus să nu închidem nici măcar o zi, chiar dacă au fost zile în care nu aveam activitate. Am vrut să ţinem oamenii aproape, să îi facem să simtă că suntem toţi o echipă, să rămânem uniţi, chiar dacă au fost zile în care doar am măturat prin curte. Nu am avut concedii fără plată, am venit zi de zi la muncă şi am trecut prin asta împreună. Din păcate, statul nu a susţinut absolut deloc industria, comparativ cu alte state. Însă noi am drămuit orice resursă, ne-am încăpățânat să facem din imposibil posibil și ne-am menţinut clienţii şi furnizorii. Ne-am sprijinit şi am arătat cu toţii mai multă flexibilitate”.

Colaborări cu Iridex şi Consiliul Judeţean

În prezent, Eco Futuro urmăreşte noi oportunităţi pentru a face investiţii, precum accesarea de fonduri europene. Compania are o colaborare foarte bună cu Iridex Salubrizare, operatorul regional pentru managementul deşeurilor, pentru preluarea unei părţi din deşeuri. Recent, Eco Futuro a încheiat un contract cu Consiliul Judeţean Dolj pentru preluarea deşeurilor de folie care provin de la staţia de sortare Mofleni. Staţia va deveni funcţională în aprilie.

În ciuda obstacolelor, Eco Futuro își consolidează poziția pe piață prin determinare. “Am ieşit din pandemie, dar a apărut războiul. Am scăpat de o incertitudine și am ajuns la alta. Creşterea enormă a preţurilor la energia electrică, principalul cost pentru industria noastră, e încă o provocare. E foarte greu de anticipat ce se va întâmpla. Totuși, noi facem tot ce ţine de noi, ne facem treaba să mergem înainte. Nu e ușor să faci business pe timp de criză, dar nu e nici imposibil. Nu vrem să credem în imposibil”, transmite antreprenorul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS