Preşedintele ANAF, Lucian Heiuş, a declarat că aproximativ 80% dintre cabinetele stomatologice nu declară integral veniturile obţinute.
„Am încheiat un proiect pe fonduri europene de conformare voluntară la declarare la persoane fizice şi de acolo s-au pornit acele acţiuni de prevenţie pentru cei care lucrează în domeniul înfrumuseţării, pentru profesorii care dau meditaţii şi pentru cei care închiriază locuinţe. Şi din analizele pe care le-am făcut, repet ieri fiind finalizarea acelui proiect, am constatat că lucrurile s-au îmbunătăţit. A crescut practic conformarea pe aceste domenii şi am luat decizia să extindem acest mecanism. În sensul în care s-au făcut nişte ghiduri pentru aceste profesii, s-au trimis scrisori ţintite în anumite judeţe.
Vom trimite anul viitor scrisori pe acele trei domenii de activitate care au fost prinse în acest program şi în alte judeţe şi vom extinde şi la alte categorii de profesii. Iar din analizele noastre, da, a reieşit că există un mare grad de neconformare la declarare în cazul medicilor stomatologi”, a spus Heiuș, conform Adevărul.
Şeful Fiscului a adăugat că, că în cazul în care ulterior campaniei de informare nu se va observa o creştere a gradului de conformare voluntară, există posibilitatea ca instituţia să meargă în controale.
Pe lângă medicii stomatologi, ANAF vrea să determine o creştere a gradului de conformare voluntară şi în cazul cabinetelor de înfrumuseţare.