4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriFinanteANAF și Ministerul Finanţelor: În 2023 nu vor fi „modificări bruşte“ de taxe

ANAF și Ministerul Finanţelor: În 2023 nu vor fi „modificări bruşte“ de taxe

Ministerul Finanţelor și ANAF estimează că nu vor avea loc modificări bruşte de taxe pe parcursul anului viitor, a declarat, joi, Alin Chitu, secretar de stat în cadrul instituţiei, la un eveniment de specialitate.

El a fost întrebat dacă pentru anul 2023 Ministerul Finanţelor are în vedere modificări de taxe.

„Noi suntem acum, cel puţin pentru anul acesta, în grafic în ceea ce priveşte modificările legislative. Am avut OG 16, prin care au fost luate o serie de măsuri, unele nu au fost confirmate de Parlament, dar chiar şi aşa obiectivele noastre pentru anul 2023 sunt atinse, deci nu avem o presiune din perspectiva unor modificări bruşte, ca să ne ţinem de calendarul asumat”, a spus Chitu, în cadrul conferinţei „PNRR – Investiţii pentru economia viitorului. Reforma fiscală”, organizată de PwC România.

La rândul său, Lucian Heiuş, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a completat, prezent la acelaşi eveniment, că nu ar mai trebui să existe nicio modificare în Codul fiscal anul viitor.

„Anul 2023 nu ar trebui să mai aducă nicio modificare a Codului fiscal, chiar dacă toate modificările făcute prin OG 16 nu au dus la creşterea taxelor şi impozitelor principale, ci au fost ajustări şi lucruri puse într-un făgaş normal, vorbesc de cotele de TVA unde existau nişte discrepanţe care nu aveau logică. În 2023 nu se va mai face nicio ajustare, cel puţin din discuţiile de până acum, şi este normal acest lucru”, a arătat preşedintele ANAF.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS