0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCând vocaţia aduce succesul: Premium Estetic Dental

Când vocaţia aduce succesul: Premium Estetic Dental

Uneori, succesul nu vine din strategii îndelung cumpănite şi analize la rece. Sunt domenii în care prima cărămidă este pasiunea şi este de neînlocuit. În lumea medicinei, de pildă, vocaţia precede businessul, iar succesul vine mai degrabă din pasiune care e menţinută vie. Povestea medicului stomatolog Denisa Băltăreţu şi al numelui Premium Estetic Dental e un exemplu bun în acest sens.

Începutul a fost în copilărie. Încă de la cinci ani răsfoia enciclopedii medicale pagină cu pagină. Locuia vizavi de Policlinica de Stomatologie şi spunea, cu bunica de mână, că atunci când se va face mare vrea să lucreze acolo.

“Medicina te alege pe tine înainte ca tu să o alegi pe ea”

“Medicina te alege pe tine înainte ca tu să o alegi pe ea. A fost singura facultate la care am dat. Stomatologia m-a atras mult pentru că mi se părea că ajungi mai repede să porţi halatul şi să ai răspundere. La 7 ani, o măsea de lapte nu îmi dădea pace pe timp de noapte şi ţin minte cât de uşurată m-am simţit că un medic mi-a luat durerea cu mâna. Acest episod a lăsat o amprentă asupra mea şi o dorinţă: să ajut şi să alin şi eu dureri”, spune dr. Denisa Băltăreţu.

A intrat în lumea medicinei dentare în 2010. A început cu un cabinet simplu de stomatologie în policlinică, iar acum îşi împlineşte menirea de medic stomatolog într-un spaţiu mult mai generos, unde a adus la un loc colegi din toate specialităţile. Vorbeşte cu sufletul despre medicină şi se bucură că în echipa ei sunt unii dintre cei mai buni medici din oraş. Astfel, pacientul primeşte tot ce are nevoie la Premium Estetic Dental, inclusiv servicii de implantologie, protetică şi tratamentul bolilor parodontale cu laser, după protocoale internaţionale.

Succesul pe termen lung vine din relaţia medic-pacient

„Dincolo de aparatură şi cunoştinţe – care sunt condiții minime, măiestria unui medic bun se vede în cum identifică nevoile pacientului, cum ascultă, cum vorbeşte şi explică omului din faţa sa. De multe ori, pacientul vine cu anumite aşteptări, dorinţe, frici, uneori chiar traume, și este esenţial pentru succesul tratamentului pe termen lung să înţeleagă ce se întâmplă cu el, care îi sunt opţiunile. Pacientului trebuie să îi oferi întotdeauna minimum două planuri de tratament”, consideră dr. Denisa Băltărețu, administrator Premium Estetic Dental.

Un medic bun trebuie să fie şi un psiholog bun și trebuie să fie empatic, adaugă: „Sunt foarte mulţi medici competenţi care nu comunică suficient cu pacientul şi riscă să îl piardă. Succesul unui tratament se datorează, în primă fază, medicului, dar apoi devine despre pacient. Dacă eu nu fac echipă cu pacientul, ca el să întreţină acasă rezultatul obţinut, nu putem vorbi despre succes pe termen lung”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS