4.2 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriRELOC SA, unul dintre cei mai mari angajatori din Oltenia, îşi extinde echipa

RELOC SA, unul dintre cei mai mari angajatori din Oltenia, îşi extinde echipa

Companie cu capital românesc şi echipă locală, dar cu renume internaţional, RELOC S.A. este unul dintre cei mai mari angajatori din Oltenia. Societatea are o echipă formată din aproximativ 1000 de oameni, iar numărul este în continuă creştere.

RELOC execută toată gama de reparații și lucrări de întreținere pentru locomotive. Beneficiarii serviciilor sale sunt cele mai mari companii feroviare private sau de stat din România, Polonia, Serbia, Macedonia, Slovacia, Ungaria sau Bulgaria, precum și numeroase alte companii private din țară sau de peste hotare.
Într-o piaţă concurenţială, înghiţită de multinaţionale, stabilitatea şi longevitatea RELOC SA sunt semne ale succesului şi profesionalismului.

În anul 2012, RELOC a achiziţionat ELECTROPUTERE VFU, fiind în prezent cea mai mare unitate de fabricare și reparații de locomotive din România și din întreaga Europă Centrală și de Sud-Est.
RELOC S.A. se află chiar în Craiova, pe Bulevardul Decebal, la numărul 109, reperul stradal fiind o clădire albă, doar o mică parte din ceea ce se întinde dincolo de artera de circulaţie.

Stabilitate şi formare la locul de muncă pentru angajaţi

„Suntem o societate cu capital românesc, iar realizările noastre sunt lucruri care se întâmplă aici, cu efort local. Ne dorim ca oamenii care urmează cursurile unei şcoli profesionale sau a unei facultăţi tehnice să ştie că există oportunităţi pentru ei în oraş. În ultimii ani, există o tendinţă îngrijorătoare, cea a deprofesionalizării. Oamenii nu mai lucrează în domeniile pentru care se formează şi pleacă la multinaţionale să fie casieri, livratori. E păcat. Noi angajăm personal muncitor şi am oferit mereu peste salariul minim, inclusiv la persoanele necalificate. Venitul minim brut este de 4300 lei pentru personalul necalificat. În plus, angajaţii RELOC se pot califica la locul de muncă şi pot trece la următorul prag de salarizare, iar contractul colectiv prevede numeroase beneficii”, precizează reprezentanţii companiei.

Unul dintre cele mai mari avantaje este stabilitatea. RELOC S.A. este o organizaţie care creşte de la an la an, o societate sănătoasă, care nu angajează doar sezonier. „Avem nevoie de oameni, nu de roboţi. Când facem un produs, îl facem de la A la Z, de la stadiul de cercetare la stadiul de execuţie. Nu este o activitate sezonieră, nu angajăm oameni şi când nu avem contracte facem disponibilizări. Avem contracte pentru a acoperi nevoia de oameni şi pentru a creşte echipa”, adaugă reprezentanţii RELOC.

Un stindard al tradiţiei feroviare româneşti

“RELOC S.A. și Electroputere VFU Craiova sunt un stindard al tradiției feroviare românești, sunt un simbol al economiei românești, reprezintă interesele naționale peste graniță, culegând recunoștința și aprecierea clienților internaționali prin calitatea și capabilitățile produselor ce ies pe porțile celor două fabrici. RELOC S.A. – Electroputere VFU reprezintă mai mult decât un brand mondial, reprezintă locuri de muncă înalt calificate, producție, design, construcție și reconstrucție, cercetare, crearea și dezvoltarea unor concepte feroviare inovative care să țină pasul cu evoluțiile tehnologice și care să răspundă nevoilor beneficiarilor noștri”, transmite echipa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS