3.7 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriAntreprenor la 16 ani. Un elev craiovean vrea să aducă business-ul în lumea adolescenților

Antreprenor la 16 ani. Un elev craiovean vrea să aducă business-ul în lumea adolescenților

Sebastian Stroe are numai 16 ani, dar la această vârstă gândește deja mai departe decât mulți antreprenori la început de drum. Sebastian a fost pasionat de vânzări și afaceri încă de mic. Cel mai probabil, spune el, și sub influența mediului familial, părinții săi fiind antreprenori.

Din clasa a opta, liceanul, care urmează cursurile Colegiului Național Carol I din Craiova, a început să exploreze mai serios această direcție, iar anul trecut a participat la mai multe cursuri de business și a fost implicat și în primul său proiect de start-up. Sebastian vrea să meargă la Harvard, apoi să revină în țară. Dar până atunci are încă multe planuri.

Admis la un curs de vară în SUA

Cel mai recent proiect al său este Cursul BRAVO AKDMY, un curs de business dedicat elevilor de vârsta sa, pentru care înscrierile au debutat chiar în luna decembrie.

„Am învățat că banii nu se fac ușor și că într-o afacere nu toate merg tot timpul așa cum te aștepți. Vara aceasta am avut șansa de a fi admis la studii în Statele Unite, unde am participat, timp de o lună la cursuri aprofundate despre business, antreprenoriat, finanțe și investiții, în Boston și New York, susținute de profesori de la Ivy League Universities. Acolo am conceput un proiect de start-up, împreună cu alți 3 cursanți, și un proiect de analiză a mai multor companii, din punct de vedere financiar”, ne-a povestit Sebastian, în cadrul unei întâlniri cu echipa Oltenia Business.

BRAVO AKDMY

Pentru a putea demara proiectul Cursului de antreprenoriat BRAVO AKDMY, Sebastian a reușit să strângă fondurile necesare, să coopteze în proiect un speaker cu experiență în domeniu și să se organizeze logistic. În plus, pe baza informațiilor acumulate pe parcursul pregatirii proprii, Sebastian a elaborat singur materialele și structura cursului.

Înscrierile se pot face accesând următorul formular: https://form.jotform.com/230034015791042.

„Va fi un curs comprehensiv de 12 ore, ce va fi divizat în mai multe ședințe. Am urmărit să dau mai departe din ce am observat cu atenție la profesorii ce predau la școli din Ivy League, profesori care mi-au predat și mie. Cât despre cine va prezenta cursul, am găsit sprijin la profesioniști ce pot susține această materie și o pot transpune într-un limbaj adecvat elevilor de liceu”.

Scopul cursului, spune tânărul, este ca participanții să dobândească abilități și cunoștințe necesare pentru dezvoltarea și scalarea unui start-up de succes.

Antreprenoriatul nu ne învață doar afaceri”

Din toate aceste experiențe, spune Sebastian, uluitor i s-a părut modul prin care educația financiară și gândirea antreprenorială pot avea un impact uriaș asupra vieții unei persoane. „Antreprenoriatul nu ne învață doar afaceri, ci ne poate oferi anumite unelte și legi mentale care sunt folositoare pe tot parcursul vieții. De la gândire analitică la viziune pe termen lung, la capacitate decizională și inteligență emoțională, antreprenoriatul ne dezvoltă ca oameni”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS