În ultimii ani, evoluția economiilor avansate și a companiilor moderne a devenit de neconceput fără aplicarea unor sisteme de reguli și principii fundamentale care să corespundă noilor etape de dezvoltare economică și socială. Fie că este vorba de Guvernanța fiscală, sau de Guvernanța corporativă, ambele reprezintă provocări prezente și viitoare atât pentru guvernele lumii, cât și pentru mediul de afaceri, în vederea dezvoltării durabile și sustenabile.
de Conf. univ. dr. Radu Buziernescu
Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor Craiova
Cu siguranță viitorul va fi al firmelor care vor implementa un management în concordanță cu Guvernanța Corporativă, pentru că aceasta este modalitatea prin care acționariatul unei companii, alături de consiliul de administrație și directorat își organizează și își conduce afacerile în scopul păstrării valorii companiei și a dezvoltării ei pe termen lung.
Concurenţa fiscală proliferează
Spre deosebire de Guvernanța Corporativă, Guvernanța Fiscală poate fi practicată atât la nivel național, prin prisma politicii fiscale a unui stat membru, cât și la nivelul unei companii. Observăm că în Uniunea Europeană armonizarea fiscală se dezvoltă anevoios deoarece impozitarea este privită ca un simbol al suveranității naționale a fiecărui stat membru, dar și pentru că fiecare stat are drept de veto în domeniul fiscal.
Mai mult, recesiunea din anul 2008, urmată de pandemie, război și de criza energetică, au complicat și mai mult procesul armonizării fiscale, făcând-o mai accesibilă în domeniul impozitelor indirecte (TVA și accize) și mult mai prudentă în cazul celor directe (impozitul pe profit și impozitul pe venitul persoanelor fizice). La aceasta se adaugă și faptul că, în ultimul timp, proliferează concurența fiscală, manifestată prin dumping-ul fiscal, practicat de unele state membre cu menirea de a atrage investițiile străine din zonă. Este chiar cazul vecinilor noștri bulgari care au redus cotele impozitelor pe profit și pe venit la 10% și a celor unguri care au redus cota impozitului pe profit la 9%.
Politica fiscală comunitară pune accentul pe Guvernanţa Fiscală
În aceste condiții, politica fiscală comunitară pune accentul pe Guvernanța Fiscală, cu obiectivul major de diminuare a deficitelor bugetare și de relansare a economiilor, prin practicarea unor politici bugetare și fiscale sustenabile care să ducă la reducerea datoriei publice și a politicilor prociclice, dar și la eficientizarea cheltuielilor publice și instaurarea disciplinei fiscale.
Iar, din aceste puncte de vedere, România nu stă deloc bine: în fiecare din ultimii 33 de ani am avut deficit bugetar, mai mult, datoria publică a depășit azi 700 de miliarde de lei și 50% din PIB (la sfârșitul anului 2020 nu depășea 35% din PIB), iar dobânzile la credite angajate vor ajunge în acest an la 8 miliarde de euro; și toate acestea în condițiile favorabile în care PIB a cunoscut o creștere explozivă, creștere fără de care ponderea datoriei publice în PIB era de neimaginat. Dar, creșterea PIB nu ajută cu nimic, în mod direct, nivelul de trai și nici veniturile fiscale ale statului, care sunt de 27% din PIB față de o medie de 41% în UE.
Venituri supraestimate, cheltuieli subestimate
Tocmai deficitul bugetar și datoria publică au făcut ca până acum guvernului să-i fie foarte greu să plătească salarii decente profesorilor și altor categorii ale căror venituri reale s-au redus dramatic din cauza inflației. Dacă la toate acestea mai adăugăm și faptul că în prima jumatate a anului veniturile bugetului de stat au fost mult sub prevederi, iar cheltuielile au avut un derapaj de peste 3 miliarde de euro, ne dăm seama de fapt că veniturile au fost supraestimate, iar cheltuielile subestimate în formarea bugetului. Chiar dacă inflația a adus în anul 2022 venituri însemnate la buget, în acest an situația este alta, deficitul bugetar, ca raport in PIB, pare că va exploda, iar pentru a-l reduce nu va fi suficientă doar creșterea PIB-ului ci majorarea veniturilor și, în primul rând, reducerea cheltuielilor bugetare.
Reformarea sistemului fiscal
În aceste condiții, guvernul ar trebui să înceapă o reformă fiscală adevărată, în concordanță cu principiile echității fiscale, dar o eventuală creștere a unor cote de impozite și taxe nu ar trebui să aibă loc înainte de a fi oprită risipa de la bugetul de stat.
Cota impozitului pe veniturile persoanelor fizice a scăzut în anul 2018 de la 16% la 10%, dar acest impozit nu a fost plătit, cel puțin până acum, de toți cei peste 5 milioane de salariați așa cum ar fi normal și cum se întâmplă în fiecare țară, pentru că ultimele guverne au deschis tot mai larg robinetul privilegiilor fiscale.
S-a ajuns ca, azi, 1 din 4 angajați să fie scutit de la plata impozitului pe salarii și / sau al CASS. S-a ajuns la situația ridicolă în care cei 1,9 milioane de români cu salariul minim pe economie de 600 euro brut să plătească impozite pe salariu, iar alții, cu salarii de 2-3 mii euro să fie scutiți. Iar cei care mai plătesc impozite, inclusiv mediul de afaceri, au finanțat an de an cu câte 105 miliarde de lei peste 10.000 de pensii speciale pentru persoane ieșite la pensie și la 48 de ani (nepunând aici la socoteală cele peste 200.000 de pensii militare) și finanțează sute de agenții guvernamentale și un aparat de stat supraîncărcat.
Pe ce ar trebui să se axeze reforma fiscală
Reforma fiscală, ca parte a bunei guvernanțe fiscale, trebuie să se axeze pe eliminarea urgentă a tuturor privilegiile fiscale, diminuarea evaziunii fiscale și modernizarea ANAF prin digitalizare, simplificarea și eficientizarea inspecției fiscale, folosirea notificărilor și încurajarea conformării voluntare. Inspecțiile fiscale trebuie să vizeze cu prioritate acei contribuabili cu risc fiscal mare, pentru că dacă se încearcă găsirea unor impozite suplimentare tot de la cei care plătesc corect și la timp, avem o mare problemă.
În această perioadă trebuie întărită importanța întocmirii Dosarului prețurilor de transfer, în condițiile în care este cunoscut faptul că societăți multinaționale și giganți IT practică o politică agresivă de optimizare fiscală, inclusiv în țara noastră. România încă este pe primul loc în UE în ceea ce privește deficitul de TVA, gap-ul fiind de 35,7%, iar acest lucru este cauzat atât de frauda fiscală, cât și, mai ales, de ineficiența sistemului fiscal manifestată prin aplicarea necorespunzătoare a scutirilor și cotelor de TVA. S-a dovedit în timp că reducerea unor cote de TVA la anumite produse și servicii a avut efect de reducere asupra prețurilor doar în primele luni, ulterior, prețurile aliniindu-se la cerințele pieței, singurul prejudiciat fiind bugetul de stat.
Reforma fiscală ar trebui să țină seama și de faptul că impozitarea veniturilor din capital este încă rămasă cu mult în urma impozitării veniturilor din muncă, iar o economie sănătoasă este bazată pe o formă de echilibru între cele două tipuri de impunere.
Îmbunătățirea cadrului fiscal din România în contextul PNRR
Este de remarcat faptul că, în luna iunie, Banca Mondială, în baza Acordului de servicii de asistență tehnică rambursabile privind Îmbunătățirea cadrului fiscal din România în contextul PNRR, a elaborat un Raport menit să ducă la o creștere economică durabilă a României și la un sistem fiscal mai echitabil și eficient.
Acest Raport cuprinde o serie de reforme propuse de specialiștii Băncii Mondiale, din care putem aminti: creșterea impozitului pe dividende la 10%, introducerea impozitului progresiv la persoane fizice și entități fără personalitate juridică, în paralel cu reducerea contribuțiilor sociale pentru persoanele cu venituri mici, reducerea pragului de eligibilitate pentru microîntreprinderi la nivelul pragului de înregistrare în scopuri de TVA (acum pragul este de 88.500 euro), trecerea de la un sistem de impunere a proprietăților bazat pe suprafață la un sistem bazat pe valoare de piață, eliminarea unor facilități fiscale.
Marile averi la control!
Până una-alta, ANAF a atins un punct sensibil, elaborând în luna iunie, la recomandarea Curții de Conturi a României, un proiect de ordin prin care se dorește asigurarea conformării fiscale voluntare a persoanelor fizice cu averi mari. Ordinul definește persoanele fizice cu averi mari ca fiind acele persoane care împreună cu soții, soțiile, rudele și afinii până la gradul al II lea dețin o avere atât în România, cât și în străinătate, mai mare de 25 milioane de euro constând în: bani, case, terenuri, mașini, bijuterii, acțiuni sau criptomonede. Iar din acest punct de vedere, al milionarilor, România stă bine, un studiu recent al celebrei agenții Knight Frank arată că țara noastră are peste 80.000 de persoane cu averi de mai mult de 1 milion de dolari, situându-se cu mult în fața Poloniei, Cehiei sau Ungariei.
În ultimii doi ani se observă oricum o intensificare a inspecțiilor fiscale la persoanele fizice cu risc de neconformare fiscală, urmărindu-se sursele sumelor din conturile bancare, cheltuielile personale efectuate, creșterea sau descreșterea averilor și sursa creditărilor propriilor firme. Deocamdată însă, legislația internă este extrem de permisibilă, prevede practic „albirea” sumelor de bani a căror sursă nu poate fi justificată, adică impozitarea acestora cu un impozit de doar 16%, în timp ce în majoritatea statelor lumii sancțiunea este impozitarea cu 100% sau confiscarea.
Citeşte şi: Specialii
