3.7 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriAnaliștii spun că taxele se vor mări și în anii viitori

Analiștii spun că taxele se vor mări și în anii viitori

Politica fiscal-bugetară va continua să mărească taxele şi în anii următori, alte schimbări majore fiind de aşteptat în 2025, anul postelectoral, consideră consultanţii unei companii de profil.

„Schimbările fiscale sunt majore şi vor însemna atât o povară financiară suplimentară, cât şi un efort de conformare a contribuabililor dată fiind complexitatea prevederilor. Din păcate, la cum arată situaţia bugetară şi sub imperativul de a reduce deficitul bugetar (pentru a îl putea finanţa sustenabil) este destul de probabil ca anul 2025 să vină cu modificări chiar mai ample, cum ar fi mult vehiculatul impozit progresiv pe venituri”, a precizat Daniel Anghel, partener şi lider al Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică, PwC România, într-un comunicat transmis vineri AGERPRES.

2024 – Taxele mai mari înseamnă o scădere a veniturilor, a consumului și a investițiilor

Potrivit acestuia, anul 2024 va aduce taxe mai mari pentru multe companii şi persoane fizice şi, implicit, o scădere a veniturilor, a consumului, a investiţiilor pentru că statul are nevoie de resurse financiare suplimentare. Unele dintre modificările fiscale erau anticipate, în condiţiile angajamentelor din PNRR, altele au luat prin surprindere.

„Politica fiscal-bugetară va continua în direcţia majorării taxelor şi în anii următori, alte schimbări majore fiind de aşteptat în 2025, anul postelectoral. Vom analiza în acest articol cele mai importante modificări care se vor aplica de anul viitor şi implicaţiile lor pentru contribuabili. Înainte, însă, merită făcute două observaţii. Chiar dacă statul are nevoie de venituri bugetare mai mari, trebuie să găsească un echilibru între această nevoie şi dezvoltarea afacerilor. Acestea trebuie să crească, să producă bunuri, servicii, să asigure locuri de muncă mai multe şi mai bine recompensate pentru a putea plăti, astfel, şi taxe mai mari la buget. A doua observaţie este că dialogul a fost formal cu mediul de afaceri, iar o consultare în acest mod riscă să scadă încrederea investitorilor şi, în general, a contribuabililor, iar încrederea este pilonul colaborării, inclusiv al conformării fiscale”, a subliniat Anghel.

Citește mai mult aici.

Citește și: ”Spovedania” patronului de la Ferma Dacilor

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS