1.8 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCum s-a schimbat fața comunei Gângiova în ultimii ani

Cum s-a schimbat fața comunei Gângiova în ultimii ani

Modernizarea drumurilor și introducerea rețelei de apă și canalizare în Gângiova au fost prioritățile pentru primarul Cristache Preda, de când se află la cârma comunei. Dar pentru creșterea nivelului de trai este nevoie de investiții în numeroase alte domenii, spune acesta. Pornind de la sănătate și educație, unde s-au făcut pași importanți în mandatele sale.

Punct sanitar și farmacii în comună

Din anul 2015, cetățenii din comuna Gângiova beneficiază de un punct sanitar cu prezența unui medic de familie și a unui punct farmaceutic. În localitate a fost deschis și un cabinet stomatologic. „Accesul la sănătate este nu doar o necesitate, ci și un drept, și locuitorii din Gângiova aveau mare nevoie de medic, de farmacii de unde să își cumpere medicamente. Iar în ceea ce privește sănătatea, acestea au fost cele mai importante

Investiții în școli

Condițiile pentru elevi au fost și ele în centrul atenției, astfel că în şcolile din Comoşteni, respectiv Gângiova au fost instalate centrale termice și a fost introdusă rețea de alimentarea cu apă a grădiniţei. Atât școlile, cât și grădinița au beneficiat și de lucrări de termoizolație.
„Dorim să îmbunătățim continuu condițiile pentru școlarii noștri și vom accesa și în viitor fonduri pentrua continua modernizarea unităților de învățământ”, spune Cristache Preda.

Școala din Gângiova, dotată prin PNRR cu mobilier și calculatoare

În prezent, grație unui proiect prin PNRR, Școala Gimnazială Gângiova a fost dotată cu mobilier și calculatoare, iar în viitor urmează construirea gardului pentru împrejmuirea unității de învățământ.
Și la clădirea primăriei au fost realizate lucrări de reabilitare, la acoperișul clădirii.

Proiecte pentru iluminat, bază sportivă și pentru dotarea Primăriei

Printre investițiile realizate în ultimii ani în Gângiova se numără și construirea unui teren de sport cu gazon artificial, dar și implementarea unui proiect prin AFIR pentru o rețea de iluminat public cu becuri led.
Și eficientizarea intervențiilor în satele componente ale comunei, Comoșteni și Gângiova, în caz de necesitate a fost avută în vedere de administrație. În acest sens, primăria a fost dotată cu utilaje moderne. Gângiova are la dispoziție două mașini de pompieri, buldoexcavator, greder și cilindru compactor.

Proiectele continuă

Primarul spune însă că niciodată nu este timp de răgaz, iar proiectele pentru dezvoltare continuă. Acesta are o lungă experiență în administrație, ocupând funcția de viceprimar între anii 2008 și 2012, iar din 2022 până în prezent a ocupat scaunul de primar, primind votul de încredere al cetățenilor de două ori, dovadă că realizările din primul mandat i-au convins pe cetățeni să pună ștampila pe numele său de trei ori și să îi permită să își continue proiectele pentru Gângiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS