Învestit cu votul de încredere al cetățenilor pentru un nou mandat, primarul comunei Argetoaia este hotărât să continue proiectele importante pentru dezvoltarea comunei.
Modernizarea drumurilor prin Anghel Saligny, aproape de final
Proiectul pentru modernizarea a 8,5 kilometri de drumuri, finanțat prin programul național Anghel Saligny, se apropie de final, anunță acesta. „Anul acesta încheiem cu modernizarea prin acest program”.
În paralel, administrația comunei are în derulare și un proiect cadru pe 4 ani pentru noi modernizări de drumuri cu bani de la bugetul local.
Primarul Mircea Beznă vrea să obțină finanțare pentru rețeaua de canalizare
Prioritară este, pe agenda de investiții a primarului, introducerea canalizării în Argetoaia, alături de extinderea rețelei de apă. Proiectul urmează să fie depus pentru a obține buget de la Administrația Fondului de Mediu.
Investiții în școli
Se lucrează în această perioadă și la obținerea avizelor pentru un proiect care prevede anveloparea unităților de învățământ. „Suntem la stadiul de strângere a documentației pentru a putea depune proiectul”, a transmis primarul Beznă.
Elevii vor avea un microbuz electric
În perioada următoare, comuna așteaptă și un microbuz electric pentru elevi, în prezent fiind pregătită stația pentru încărcare electrică necesară pentru acesta.
Administrația comunei Argetoaia a depus un proiect și pentru panouri solare pentru iluminat și pentru instituții publice și intenționează să depună un proiect și pentru modernizarea iluminatului public cu tehnologie LED.
Dispensarul și Căminul Cultural ar urma să fie și ele reabilitate
Primarul are în vedere și alte proiecte de reabilitare. „Am vrea să facem niște renovări la dispensarul uman, iar la Căminul Cultural de la Salcia avem studii făcute pentru a începe reabilitarea, urmează să facem expertiza tehnică. Pregătim totodată terenul și pentru a renova școala din satul Leordoasa.
Pe lângă aceste proiecte mai ample, ne preocupă să ne gospodărim bine comuna, mai avem mici intervenții la fântâni publice și alte lucrări mai mici, dar care nu trebuie nici ele neglijate”, a mai spus Mircea Beznă.