Clasamentul celor mai valoroase companii din lume arată din nou la începutul lui 2025 dominația autoritară a giganților americani din sectorul tehnologic, în timp ce în rândul companiilor din Europa gigantul Novo Nordisk și-a pierdut prima poziție în favoarea celui mai mare conglomerat de produse de lux de pe continent.
Apple, NVIDIA, Microsoft, Alphabet (compania-mamă a Google) și Amazon ocupă primele 5 poziții ale clasamentului celor mai valoroase companii din lume, cu capitalizări pe bursă între 3,7 și 2,3 trilioane de dolari.
Gigantul saudit al petrolului Saudi Aramco se intercalează între acestea și Meta Platforms, compania fondată și condusă de Mark Zuckerberg – care ocupă poziția a șaptea în clasament.
După o prăbușire spectaculoasă în 2022, Tesla a urcat în ultimele luni până pe locul 8 în clasament, o mare parte din revirimentul companiei pe bursă având loc după ce Donald Trump a câștigat un nou mandat de președinte al Statelor Unite. Între data de 5 noiembrie a anului trecut, când au avut loc alegerile din SUA, și până în prezent prețul acțiunilor Tesla s-a apreciat cu 60%, de la 251,44 de dolari la 403,84 de dolari.
Aprecierea spectaculoasă are loc în condițiile în care Elon Musk, CEO-ul Tesla, va ocupa un rol în administrația lui Trump, urmând să conducă un așa-zis departament pentru eficientizarea guvernului. Deși departamentul este unul informal și doar cu rol consultativ, lucru care îi permite lui Musk să rămână în continuare la conducerea Tesla, investitorii au pariat masiv pe producătorul de autoturisme electrice pe fondul așteptărilor că noua administrație de la Casa Albă va reduce reglementările obligatorii din domeniu.
Top 10 cele mai valoroase companii din lume în 2025
- Apple – $3.785 trilioane (SUA);
- NVIDIA – $3.288 trilioane (SUA);
- Microsoft – $3.133 trilioane (SUA);
- Alphabet (Google) – $2.323 trilioane (SUA);
- Amazon – $2.306 trilioane (SUA);
- Saudi Aramco – $1.807 trilioane (Arabia Saudită);
- Meta Platforms (Facebook) – $1.478 trilioane (SUA);
- Tesla – $1.296 trilioane (SUA);
- Broadcom – $1.086 trilioane (SUA);
- TSMC – $1.024 trilioane (Taiwan)
Cele mai valoroase companii din Europa la începutul lui 2025
În clasamentul general al celor mai valoroase 100 de companii din lume, cele din Europa ocupă următoarele poziții:
27. LVMH – $329,06 miliarde (Franța);
31. Novo Nordisk – $289,58 miliarde (Danemarca);
32. SAP – $287,2 miliarde (Germania);
33. ASML – $277,69 miliarde (Olanda);
39. Hermès – $252,41 miliarde (Franța);
46. Roche – $226,81 miliarde (Elveția);
47. Accenture – $220,03 miliarde (Irlanda);
50. Nestlé – $212,83 (Elveția).