7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriAfaceri de succesAfaceri de succes. Plusauto s-a impus pe piaţa dealerilor auto din Oltenia

Afaceri de succes. Plusauto s-a impus pe piaţa dealerilor auto din Oltenia

Gazeta de Sud. Împlinim 25 de ani. Spunem povestea a 25 de firme. În acest an, pe 15 martie, cotidianul Gazeta de Sud împlineşte 25 de ani de când primul număr al ziarului a văzut lumina tiparului. Cu această ocazie, oferim oportunitatea ca 25 dintre cei mai fideli colaboratori ai Gazetei de Sud din mediul de business să se prezinte în paginile ziarului.

Astăzi prezentăm povestea de succes a Plusauto, dealer al Ford pentru regiunea Oltenia. Plusauto şi-a început activitatea cu doi angajaţi. Acum compania are o echipă de 80 de oameni.

Plusauto a fost înfiinţată în 1992, având ca principală activitate montarea alarmelor auto. În 1999, Plusauto a devenit dealer Ford pentru Craiova. Însă, showroom-ul iniţial avea posibilitatea expunerii a doar trei autoturisme. Firma avea, pe atunci, numai doi angajaţi.


În anul 2005, Plusauto a inaugurat în Craiova primul complex la standarde Ford. Complexul are o suprafaţă de 4.000 de metri pătraţi. Dintre acestea, 394 metri pătraţi reprezintă suprafaţa construită a showroom-ului şi 650 metri pătraţi sunt alocaţi service-ului. În complex îşi desfăşoară activitatea 45 de persoane, care asigură toate serviciile auto: vânzări, service cu departament de mecanică, tinichigerie-vopsitorie, relaţii clienţi, asigurări etc.

Plusauto are patru complexuri integrate

Plusauto este dealer autorizat Ford. Firma are patru complexuri integrate, din categoria showroom-service-piese de schimb auto, în Craiova, Slatina, Drobeta-Turnu Severin. Totodată, Plusauto face parte din grupul de firme ARHI Design, Plushotel, Plusaqua, Plusasig, WEBIT, cu peste 200 de angajaţi. Datorită serviciilor şi experienţei echipei de vânzări şi service, produselor performante, Plusauto s-a impus pe piaţa auto din întreaga Oltenie.


Compania şi-a extis treptat investiţiile în Oltenia. Pe 11 decembrie 2007, Plusauto a inaugurat o investiţie în valoare de 1.200.000 euro, într-un complex Ford în Slatina. În septembrie 2009, Plusauto a mai lansat o investiţie în valoare de 1.500.000 euro, într-un nou complex Ford în Drobeta-Turnu Severin.

Compania s-a dezvoltat an de an. În august 2010, Plusauto a mai realizat o investiţie, în valoare de 1.500.000 euro, în cel de-al doilea complex Ford pe care îl deţine în municipiul Craiova.

Echipa este formată din 80 de angajaţi

În prezent, echipa care dezvoltă activitatea este compusă dintr-un număr de aproximativ 80 de angajaţi. Activitatea întreprinsă de Plusauto este într-o continuă creştere, iar rezultatele vorbesc de la sine.

„În ceea ce priveşte extinderea echipei în perioada următoare, în cazul în care acest lucru va fi necesar, vom avea toată deschiderea către noi colegi, cu ajutorul cărora să dezvoltăm proiecte cel puţin la fel de frumoase ca şi cele de până acum“, au spus reprezentanţii dealerului auto.

Care este secretul succesului afacerii

Datorită serviciilor şi experienţei echipei de vânzâri şi service, a produselor performante, Plusauto s-a impus pe piaţa auto din întreaga Oltenie.

„Fiind o companie ce activează prin cele patru puncte de lucru în toată regiunea Oltenia, este important pentru noi să avem un set de standarde prin care să ne putem evalua şi, de asemenea, prin care să putem fi evaluați de alții. Suntem o echipă care s-a creat și unificat în timp, reprezentăm cu mândrie un brand de renume mondial, o familie care s-a dedicat cu pasiune furnizării de produse şi servicii remarcabile. Facem ceea ce e corect pentru oamenii noştri, mediul nostru şi societatea noastră, dar, mai presus de toate, pentru clienţii noştri“, au precizat reprezentanţii Plusauto.

Ford Puma, cel mai important proiect

În momentul de faţă, cel mai important proiect pentru Plusauto este noul Ford Puma, „Felina din inima Olteniei“, aşa cum a denumit-o producătorul.

„Este un proiect de succes, un proiect de care suntem mândri atât noi, cât şi clienţii noştri. După realizarea modelului EcoSport, Ford Puma este cea de-a doua maşină produsă la fabrica de la Craiova. Aşadar, motivul fericirii noastre este cu atât mai mare cu cât promovăm cea de-a doua maşina realizată la Craiova!“, spun reprezentanţii Plusauto.

Proiecte de suflet finalizate

Firi aventuriere, iubitori de peisaje mirifice şi doritori să testeze anduranţa maşinilor Ford în condiţii extreme, Plusauto a dezvoltat două proiecte de anvergură. Aşadar, două dintre proiectele importante şi de suflet ale firmei au fost expediţiile realizate de companie. Una dintre expediţii a fost la Cercul Polar Arctic cu Ford EcoSport. Respectiv, al doilea proiect de suflet a fost expediţia realizată printre gheţarii din Islanda cu Ford Ranger Raptor.

După aproximativ 4.700 de kilometri pe drumuri șerpuite prin munţi, kilometri de tunele, poduri suspendate deasupra fiordurilor Norvegiei, la temperaturi cuprinse între 0 și 25 de grade Celsius, nonconformistul și curajosul Ford EcoSport, fabricat la Craiova, a trecut cu brio testul de anduranță.


În ceea ce priveşte expediţia din Islanda, în călătoria lor, craiovenii au parcurs un traseu de 7.500 de kilometri, pe cele mai frumoase și sălbatice drumuri din Europa. Pe lângă cărările șerpuite și curbele strânse, temerarii au avut de înfruntat multe alte provocări. Una dintre ele era o călătorie lungă de aproximativ 54 de ore cu feribotul, traversând Marea Nordului și Oceanul Atlantic.

Planuri de viitor


Pentru perioada următoare, compania îşi propune ca proiectele pe care le are în desfăşurare să ia amploare. Dealerul auto speră ca proiectele noi să aibă un impact cel puţin la fel de mare ca proiectele pe care tocmai le-a încheiat compania. „Ne dorim să furnizăm clienţilor şi partenerilor noştri produse premium, la standarde înalte“, au spus reprezentanţii companiei.

Ce înseamnă Gazeta de Sud pentru Plusauto

GdS adresează aceeaşi întrebare celor 25 de firme colaboratoare care îşi spun povestea de business în ziar. Ce înseamnă Gazeta de Sud pentru companie?

„Gazeta de Sud este partenerul nostru de afaceri de o bună perioadă de timp, ajutorul nostru din mediul on-line. Ne-am bucurat şi ne bucurăm în continuare de o colaborare de excepţie. Şi ne bucurăm să fim alături de dumneavoastră, la împlinirea a 25 de ani de la înfiinţare. Vă dorim la cât mai multe colaborări de succes şi la cât mai multe reportaje de anvergură!“, au spus reprezentanţii Plusauto.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS