4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriAgricultura340 de fermieri vor primi rambursarea primelor de asigurare în agricultură

340 de fermieri vor primi rambursarea primelor de asigurare în agricultură

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a selectat 340 de solicitări, în valoare de 497.311 euro, pentru rambursarea primelor de asigurare încheiate de fermierii activi în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, informează Agerpres

Pentru a beneficia de acest sprijin, solicitanţii trebuie să fie fermieri activi și să încheie cu o societate de asigurări un contract pentru riscurile menţionate în cadrul submăsurii 17.1.

„Prime de asigurare a culturilor, a animalelor şi a plantelor” din cadrul PNDR 2020 este deschisă până în data de 30 noiembrie 2019, iar alocarea financiară disponibilă este de 42,80 milioane de euro, precizează AFIR.

Fermierii trebuie să se angajeze să plătească valoarea integrală a primei de asigurare în cuantumul şi la termenele prevăzute în contract.

AFIR: 350 de fermieri beneficiază de acest sprijin

Solicitanţii pot beneficia de sprijin dacă utilizează terenuri agricole și dacă deţin, cresc sau exploatează animale.

De asemenea, ei trebuie să încheie contractul de asigurare pentru toate suprafeţele cultivate cu acelaşi tip de

Directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu, i-a îndemnat pe toţi fermierii să încheie poliţe de asigurări pentru riscurile din agricultură.

„Sesiunea curentă are adresabilitate pentru culturile de primăvară şi vom deschide o nouă sesiune şi pentru asigurarea celor de toamnă. În cazul fermelor mici cu dimensiunea economică de până la 12.000 SO, rata sprijinului nerambursabil este de 70% din valoarea primei de asigurare eligibile şi plătite efectiv de către fermier, iar în cazul fermelor cu dimensiunea economică mai mare sau egală cu 12.000 SO rata sprijinului nerambursabil este de 55%. Avem deja aproape 350 de fermieri care beneficiază de acest sprijin în mod concret şi în cel mai scurt timp vom aproba şi cererile aflate în acest moment în stadiul de verificare. Procesul de obţinere a finanţării este facil şi, pe această cale, îi încurajez pe toţi fermierii să încheie poliţe de asigurări pentru riscurile din agricultură, acesta fiind cel mai sigur mod de a preîntâmpina pagubele produse de o climă din ce în ce mai impredictibilă”, a spus acesta.

A.F.I.R a demarat pregătirile pentru viitoarea sesiune de primire a cererilor dedicate finanţării primelor de asigurare pentru culturile de toamnă.

Astfel, la nivelul unui grup de lucru, se vor întreprinde toate demersurile pentru simplificarea procesului de obţinere a sprijinului financiar. Se va ține cont și de experienţa de până acum, precum şi de opiniile beneficiarilor.

Cererile de finanţare se depun online pe pagina de internet a agenţiei, www.afir.info.

Pentru întocmirea documentaţiei necesare obţinerii finanţării, solicitanţii pot consulta gratuit Ghidul solicitantului şi anexele aferente, disponibile pe site.

Aurelian Marian Soare

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS