5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriAgriculturaEfectele dezastruoase ale pestei porcine în Dolj

Efectele dezastruoase ale pestei porcine în Dolj

Mii de doljeni nu mai au porc din gospodăria proprie pentru a pune pe masa de Crăciun. Mii de porci au fost confiscaţi din cauza pestei porcine, care a făcut ravagii în zeci de localităţi din Dolj. Iată ce despăgubiri au primit doljenii afectaţi şi câţi bani mai au de luat de la stat.

Se apropie Crăciunul şi mii de doljenei nu vor mai putea să pună pe masă carne de porc din gospodăria proprie. Mii de familii au fost afectate de pesta porcină, care a făcut ravagii anul acesta în gospodăriile oamenilor. Vom arăta în cele ce urmează care au fost efectele dezastruoase ale pestei porcine în Dolj.


În zeci de localităţi au fost focare de pestă porcină şi mii de porci au fost sacrificaţi, respectiv au fost confiscaţi de autorităţile autorizate să facă aceste confiscări. Proprietarii ai căror porci au fost ridicaţi din gospodării urma să primească bani de la stat pentru fiecare animal ridicat. Am solicitat datele referitoare la pesta porcină de la instituţia care a centralizat dosarele şi prin intermediul căreia s-au plătit despăgubirile către oameni, respectiv Direcţia Agricolă Dolj.

Mii de porci au fost ucişi preventiv

Iată care sunt efectele dezastruoase ale pestei porcine în judeţul Dolj, după un an în care au fost depistate multe focare.


„La data de 2 decembrie 2019, 67 de focare mai sunt încă active în 20 de localităţi doljene. Vestea bună este că s-au stins 175 de focare în 41 de localităţi. Au fost neutralizaţi prin metoda alternativă de îngropare 428 de porci morţi, 2.776 de porci au fost ucişi în focare şi 5.175 de porci au fost ucişi preventiv în 23 de localităţi, din 1.022 de exploataţii nonprofesionale, adică în gospodăriile oamenilor.

Boala a mai fost confirmată la 29 de mistreţi, în următoarele fonduri de vânătoare: Gighera, Sadova, Măceşu, Rast, Tunari, Poiana Mare, Cârna, Bratovoieşti, Dâlga, Bârca, Ciuperceni, Calafat, Radomir, Rojişte şi Murta. Centrul Local de Combatere a Bolilor Dolj a stabilit planul de măsuri privind controlul, combaterea şi eradicarea pestei porcine africane, precum şi stabilirea zonelor de restricţii. Măsurile de restricţie continuă.

DSVSA Dolj acţionează în continuare, împreună cu celelalte instituţii“, a precizat Ion Gavrilescu, consilier superior în cadrul Direcţiei Agricole Dolj, în cadrul emisiunii „Economia Sudului“, de la Radio Sud.

Câţi bani se acordă pentru despăgubiri

Proprietarii porcilor afectaţi de pesta procină au fost despăgubiţi de stat sau urmează să fie despăgubiţi, în condiţiile stabilite de lege. „Au fost întocmite 1.281 de dosare pentru despăgubirea proprietarilor de suine. Au fost efectuate plăţi în 995 de dosare, pentru 5.534 de suine. Plăţile au fost în valoare de 5.243.390 lei. Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii.

Nu există nici cel mai mic risc de îmbolnăvire la oameni. Virusul pestei porcine africane are însă impact major la nivel economic şi social“, a mai precizat Ion Gavrilescu, în cadrul emisiunii „Economia Sudului“, de la Radio Sud. Efectuând un calcul matematic simplu, se observă că pentru animalele ridicate din Dolj statul a plătit, în medie, 947 de lei pentru fiecare porc luat din gospodării. Suma efectivă primită de fiecare gospodar a diferit în funcţie de greutatea porcului. Cele mai multe despăgubiri au fost de 10 lei pe kilogram.


Întrebat când îşi vor primi banii restul doljenilor care mai au de încasat despăgubiri, Gavrilescu a menţionat că „solicitările s-au făcut. Este o chestiune de timp. Această pestă porcină a afectat porcii din mai multe judeţe. Aceste judeţe centralizează situaţia la nivelul judeţului. Să vă explic acum care este procedura. Datele sunt trimise la Ministerul Agriculturii. Ministerul centralizează situaţia pe ţară şi face solicitare la Ministerul de Finanţe. Acesta deschide linie de creditare către Ministerul Agriculturii şi Ministerul Agriculturii defalchează, apoi, plăţile pe judeţe. Depinde de ministere. Până acum veneau banii până în aproximativ 45-50 de zile de la depunerea documentaţiei“.

Reprezentantul Direcţiei Agricole Dolj nu a putut da nicio asigurare că cetăţenii din judeţ îşi vor primi banii pe despăgubiri înainte de Crăciun. Aceasta pentru că virarea sumelor nu ţine de instituţia doljeană.

Când vor putea creşte localnicii din nou porci

În zonele în care au fost focare, oamenii în ale căror gospodării a fost descoperită pesta porcină nu mai au voie să crească astfel de animale. Restricţia este valabilă o perioadă. Există gospodării în care au fost aduşi porci „santinelă“. Ei au menirea de a semnaliza dacă mai există virusul în acel areal. Dacă aceşti porci „santinelă“ vor supravieţui, atunci se va ridica interdicţia în acele zone. Astfel că oamenii vor putea iar să crească porci în gospodăriile proprii.


Cel mai probabil ca efect al pestei porcine africane, carnea de porc s-a scumpit în magazine. Şi porcii vii crescuţi în gospodării sau în microferme specializate au preţuri mai mari decât anul trecut. În unele zone din judeţ, preţul kilogramului de porc (în viu) poate ajunge de la 10-12 lei pe kilogram, până la 14 lei pe kilogram, în funcţie de zonă.


Emisiunea integrală poate fi ascultată mai jos:

Economia Sudului – 3 decembrie 2019

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS