-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriAgriculturaFermierii afectaţi de secetă trebuie să depună cererile de plată până la 15 septembrie

Fermierii afectaţi de secetă trebuie să depună cererile de plată până la 15 septembrie

Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare face un apel la fermierii afectaţi de secetă să se mobilizeze şi depună cererea de plată completată corect până la 15 septembrie 2020, potrivit Agerpres.

„Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare face un apel la fermierii calamitaţi să se mobilizeze şi depună cererea de plată completată corect, până la 15.09.2020. Pot depune cerere şi vor primi despăgubiri doar acei fermieri care au suprafaţa afectată de minimum 30% pe fiecare cultură (coloana 2 din cerere, mai mare de 30%)”, se arată într-un comunicat al Alianţei remis astăzi.

852 de milioane lei pentru plata despăgubirilor fermierilor afectaţi de secetă

Prin OUG nr. 148/2020 au fost alocaţi 852 de milioane lei pentru plata despăgubirilor fermierilor afectaţi de seceta pedologică severă pentru culturile însămânţate în toamna anului 2019.
Termenul de depunere este de 10 zile de la publicare, respectiv 15.09.2020, inclusiv. În zilele libere de sâmbătă şi duminică 5-6 şi 12-13, APIA poate lucra pentru a veni în sprijinul fermierilor, fără a fi luate în calcul la numărarea celor 10 zile.

„Este recomandabil ca cererea de plată conform Anexa 2 şi documentele solicitate să fie transmise online şi deplasat la APIA doar pentru clarificări suplimentare, pentru a evita aglomeraţia în prisma riscurilor pandemiei de coronavirus. Procedural, se va trece în cerere suprafaţa şi sumele înscrise în procesul-verbal întocmit şi asumat de Comisia de constatare şi evaluare a pagubelor înregistrate la culturile agricole şi vor fi trecute rândurile de total pe fiecare cultură, de la finalul procesului-verbal“, precizează sursa citată.

Ordonanţa de Urgenţă a fost publicată în Monitorul Oficial miercuri

Ordonanţa de Urgenţă prin care fermierii afectaţi de secetă pot cere ajutoare de stat a fost publicată în Monitorul Oficial miercuri, după ce a fost aprobată de Comisia Europeană, a declarat Emil Dumitru, secretar de stat în cadrul ministerului de resort.

Guvernul a aprobat, pe 24 august, actul normativ privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru despăgubirea fermierilor afectaţi de secetă.

„A fost adoptată ordonanţa pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru despăgubirea fermierilor afectaţi de efectele secetei. Vorbim despre o schemă de ajutor de stat cu un buget de 850 de milioane de lei pentru un număr de aproximativ 34.400 de fermieri şi o suprafaţă afectată de aproximativ 1,6 milioane de hectare. Valoarea maximă a sprijinului acordat în cadrul aceste scheme de ajutor de stat poate să ajungă până la 925 de lei pe hectar pentru suprafeţele afectate de secetă“, anunţa la acel moment şeful Cancelariei premierului, Ional Dancă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS