-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriAgriculturaUE vrea să crească producția și vânzările de alimente ecologice în statele membre

UE vrea să crească producția și vânzările de alimente ecologice în statele membre

Comisia Europeană va lua o serie de măsuri pentru creșterea cererii și producției în sectorul agroalimentar ecologic, printr-un Plan de acțiune pentru agricultura ecologică, pentru care a început vineri dezbaterea publică, potrivit startupcafe.

Printre altele, „guvernul” Uniunii Europene spune că va sprijini sectorul agriculturii ecologice pentru atingerea obiectivului de a avea 25% din suprafața terenurilor agricole din blocul comunitar în regim ecologic până în 2030, „furnizând cadrul politic și juridic adecvat”.

Planul de acțiune, pentru care Comisia cere AICI părerea cetățenilor celor 27 state UE, va contribui la stimularea sectorului, atât la nivelul cererii, cât și la nivelul ofertei.

Acesta va fi organizat în jurul a trei puncte principale:

  • stimularea cererii de produse ecologice, menținându-se totodată încrederea consumatorilor;
  • încurajarea creșterii sectorului agriculturii ecologice în UE;
  • consolidarea rolului producției ecologice în lupta împotriva schimbărilor climatice și a pierderii biodiversității, inclusiv în gestionarea durabilă a resurselor.

Consultarea publică lansată vineri are scopul de a colecta feedback pe tema proiectului de plan de la cetățeni, autoritățile naționale și părțile interesate relevante.

Chestionarul va fi disponibil online timp de 12 săptămâni, până la 27 noiembrie 2020.

De asemenea, Comisia Europeană spune că vrea să aloce agriculturii ecologice un buget specific de 40 milioane de euro în anul 2021 numai pentru acțiunile de promovare a acestor produse.

Pe lângă aceste instrumente esențiale, actuala și viitoarea Politică agricolă comună (PAC) vor continua să sprijine dezvoltarea agriculturii ecologice în UE. De exemplu, măsurile din cadrul programelor de dezvoltare rurală oferă sprijin fermierilor care doresc să se convertească de la agricultura convențională la agricultura ecologică și să mențină acest tip de activitate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS