0.9 C
Craiova
duminică, 17 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriAgricultura9 august, data limită pentru solicitarea sprijinului dedicat crescătorilor de bovine

9 august, data limită pentru solicitarea sprijinului dedicat crescătorilor de bovine

Fermierii mai pot depune, până în data de 9 august, cereri pentru susţinerea activităţii din sectorul bovin, în contextul crizei Covid-19, a anunţat, marţi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, subliniind că este vorba de un sprijin de 225 milioane de euro.

„În 9 august, anunţăm fermierii, deţinători de bovine, este ultima dată când pot depune cereri pe măsura de Covid-19. Le amintesc că sunt bani pe care îi folosim din Ajutorul Naţional Tranzitoriu tocmai pentru a da pe animale reale şi animale din baza de date, dar şi pentru animale care acum există în gospodării şi în ferme. Este vorba de 225 de milioane de euro”, a spus Oros, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Sprijinul pentru motorina utilizată în agricultură a fost suplimentat până la 90 de milioane de lei

El a precizat că sprijinul pentru motorina utilizată în agricultură a fost suplimentat până la 90 de milioane de lei pentru primul trimestru, iar pentru trimestrul II termenul de depunere este 2 august 2021.

„Aici am cerut bani la rectificare”, a menţionat şeful MADR.

În ceea ce priveşte renta viagera, ministrul Agriculturii a precizat că până în prezent s-au plătit 35 de milioane de lei beneficiarilor care au arendat sau au vândut terenul.

Până la 13 iulie au fost depuse peste 22.600 de cereri de solicitare a ajutorului de stat

„Legat de rentă viageră, chiar ieri s-a făcut o plată de 22 milioane de lei. Până acum am plătit 35 de milioane de lei beneficiarilor de rentă viageră, asta pentru cei care au arendat terenul sau cei care au vândut terenul, astfel încât terenul să fie lucrat cât mai comasat pe parcele mai mari. De asemenea, pe Programul Naţional Apicol (PNA), data limită pentru depunerea cererilor este 2 august 2021 şi aici avem aproape 60 de milioane de lei”, a adăugat Adrian Oros.

Până la data de 13 iulie au fost depuse peste 22.600 de cereri de solicitare a ajutorului de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul bovin, plafonul total alocat fiind de 225,54 milioane de lei, potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

„APIA calculează cuantumul pe cap de animal prin raportarea plafonului (182.708.014,97 lei) la efectivul total de bovine eligibile, iar cuantumul pe tona de lapte, prin raportarea plafonului (42.829.698,82 lei) la cantitatea totală de lapte eligibilă”, se menţiona în comunicat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS