0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriAgriculturaAPIA a transmis că a început campania de plăţi

APIA a transmis că a început campania de plăţi

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, începând cu data de 16 octombrie 2023, a demarat Campania de autorizare a plăților în avans aferentă Cererilor de plată depuse în anul 2023.

APIA informează că în Monitorul Oficial nr. 935 din 16 octombrie 2023 a fost publicată Ordonanța de Urgență 85/2023 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA și FEADR, aferente politicii agricole comune, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2021-2027 și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul garantării.

Se asigură astfel cadrul legal pentru plata, până la data de 30 noiembrie 2023, a peste 1 miliard de euro sub formă de avans.

De prevederile actului normativ beneficiază circa 800.000 fermieri

De prevederile actului normativ beneficiază pe Pilonul I al PS PAC 2023-2027 un număr de circa 800.000 fermieri pentru plata avansului aferent Cererilor de plată depuse în anul 2023.

Cuantumurile stabilite pentru anul de cerere 2023 se regăsesc în Ordinul pentru aprobarea în anul 2023 a realocării sumelor și stabilirea condițiilor de acordare a avansului pentru plățile directe decuplate finanțate din FEGA, din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, supus dezbaterii publice pe site-ul MADR.

Reamintim că, statele membre pot acorda plăți pentru intervenții/măsuri, cu încadrarea în procentul de maximum 70% în ceea ce priveşte cuantumul intervențiilor din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și de 85% din cuantumul măsurilor din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

Plăţile pentru intervențiile finanțate din FEGA se fac în lei

Plăţile pentru intervențiile finanțate din FEGA se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9735 lei/euro, iar plăţile pentru măsuri finanțate din FEADR la cursul de schimb valutar de 4,9495 lei/euro.

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna iulie a anului 2023.

Suma autorizată la plată este în valoare de 2.424.730,37 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru solicitanții care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare.

Citeşte şi: CCR a respins sesizarea privind noile măsuri fiscale pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS