6.4 C
Craiova
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriAgriculturaMinistrul Agriculturii, supărat că intermediarii pun adaos prea mare la legumele și fructele luate de la producători

Ministrul Agriculturii, supărat că intermediarii pun adaos prea mare la legumele și fructele luate de la producători

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat, vineri seară, la Digi24, că va face o sesizare „privind practica comercială neloială pe care intermediarii o practică”, deoarece ar trebui să fie maximum 20% adaos comercial peste prețul producătorilor, care primesc subvenții de la guvern. Barbu spune astfel că plafonarea prețurilor, reglementată în Parlament, nu este respectată.

Legumele folosite pentru conservele de iarnă sunt și de trei-patru ori mai scumpe decât anul trecut. De vină e seceta care a distrus recoltele fermierilor, iar pierderile se văd în prețuri.

Căldura excesivă a scăzut producția și a grăbit coacerea legumelor. Comparativ cu anul trecut, bugetul pentru murături ar putea crește de aproximativ 3 ori.

În majoritatea piețelor din țară, un kilogram de castraveți se vinde cu 10 lei, de patru ori mai scump față de anul trecut. Cele mai mari scumpiri se văd la roșii.

Oficial, statistica spune că prețurile legumelor și a conservelor de legume au scăzut în ultimul an. Reprezentanții producătorilor de legume susțin însă că prețurile vor crește în viitorul apropiat cu aproximativ 20-30%, dar nu la fermieri, ci la comercianți.

Barbu vrea să trimită ANAF-ul în piețe

Florin Barbu, ministrul Agriculturii: „Guvernul României sprijină în continuare programul de legumicultură din România. Vorbim de ciclul 1, unde avem Programul Tomata, o subvenție de 3.000 de euro pe 1.000 de metri pătrați în spații protejate. Deja am anunțat în bazinul legumicol că vom subvenționa și ciclul 2: 1.000 de euro pe 1.000 de metri pătrați în spații protejate. Nu sunt numai tomate, sunt toate legumele… Toate lucrurile acestea sunt probabil la comercianți, la intermediari. Dacă vorbim de producători, nu cred că producătorul vinde 1 kg de roșii cu 5 lei, 6 lei sau 7 lei.

De aceea trebuie să intervenim inclusiv prin plafonarea adaosului comercial pe tot lanțul. Vorbim de producători, distribuitori și retailer sau piețe, cu o plafonare a adaosului comercial, lucru pe care l-am făcut. O să am o discuție la ANAF cu reprezentanții care fac controale pe aceste piețe și să verifice plafonarea adaosului comercial, acea ordonanță transformată în lege în Parlament este în vigoare”.

„Ar trebui să fie maximum 20% adaos comercial față de prețul producătorilor”

Ministrul Barbu spune, de asemenea, că a observat că plafonarea adoptată în Parlament nu este respectată în piață.

„Sigur că am sesizat acest aspect. Am discutat și sunt în strânsă legătură cu Ministerul Finanțelor prin ANAF și voi face o sesizare privind practica comercială neloială pe care intermediarii o practică și cred că prețurile ar trebui să fie cu un maxim de 20% adaos comercial față de prețul pe care producătorii, fermierii, pe care noi îi sprijinim de la Guvern cu sume importante de bani produc aceste legume pentru români”, a mai spus Barbu.

„Haideți să facem o diferență între legumele în câmp și legumele din spații protejate. Chiar dacă temperaturile au fost foarte ridicate, legumele care sunt în spații protejate nu au fost afectate de această secetă. În continuare, noi avem numai în Programul Tomata peste 25.000 de fermieri care au beneficiat de un sprijin de 3.000 de euro”, spune ministrul.

Florin Barbu asigură că prețurile la unele legume, precum cele pentru murături, nu vor fi de trei sau patru ori mai mari comparativ cu anul trecut, așa cum au avertizat agricultorii.

„Acest lucru nu se va întâmpla pentru procesare, pentru murăturile de iarnă pentru români”, susține acesta.

„Nu există risc pentru o criză alimentară”

Ministrul Agriculturii spune că, în ceea ce privește siguranța alimentară, România a produs cereale în culturile de toamnă „la același nivel ca în 2023”.

„Pentru culturile de primăvară – porumb, floarea soarelui – România are un sistem de irigat care din 2014 până în prezent a evoluat astfel încât față de 2014, când erau 180.000 de hectare irigate, acum irigăm peste 1,6 milioane de hectare. Și producțiile de porumb vor asigura necesarul de consum al populației, în zootehnie și export. Nu există riscul de criză alimentară în momentul de față în Români”, a conchis Florin Barbu.

Citeşte şi: Tânăr arestat preventiv după ce și-a înjunghiat tatăl la beție

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS